fbpx
Portokal
Fraţilor, am învins! Pentru un mic grup de ieşeni, implicarea în evenimentele din 1989 a însemnat, automat, lovitura vieţii. Zeci de spaţii comerciale din patrimoniul Primăriei Iaşi au fost vândute pe milioane de euro de către „revoluţionarii Iaşului”. Aceştia le primiseră în baza unei legi-tribut pentru implicarea în evenimentele din 1989. În timp ce unii dintre beneficiarii acestor spaţii le-au subînchiriat cu sume piperate, alţii şi-au asigurat din această afacere un trai decent.

 

În Iaşi de-abia s-au tras câteva focuri de armă în timpul Revoluţiei din 1989, şi alea de-aiurea, în schimb s-au tras tunuri de zile mari de către un grup de oameni care, în virtutea unei recunoaşteri întocmite pe genunchi, s-au căpătuit pe viaţă. REPORTER DE IAŞI prezintă averile pe care le-au dobândit aceşti „profitori” ai Revoluţiei.

 


Două evenimente culturale din ultima perioadă, finanţate din bani publici, au avut expunere diferită. Gala Scriitorilor a costat 140.000 de lei, iar FILIT-ul lui Dan Lungu n-a depășit 100.000 de lei. CJ alocase 2 milioane de lei, dar s-a cheltuit 5% din sumă. După certuri interminabile, conducerea MNLR a făcut un mini-FILIT, foarte ieftin și fără impact național. Banii rămași vor fi mană cerească pentru alte afaceri ale CJ pe final de an. La concurență, Primăria a plătit o sumă mai mare pentru un eveniment organizat de Adi Cristi, fără spectatori și la care au lipsit chiar premianții.

 

Dacă la primele ediţii au cheltuit sume ameţitoare, la ediţia din 2016 cei de la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) au căzut în cealaltă extremă. Din bugetul de 2 milioane de lei alocat Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere FILIT, cea mai mare parte a sumei se va întoarce în bugetul Consiliului Judeţean (CJ). Cu toate că ediţia din acest an a fost „de avarie”, la fel ca aceea din 2015, FILIT tot a avut o expunere cu mult mai mare decât a unui eveniment pentru care este destul de probabil că s-au cheltuit cam aceeaşi bani: Gala Scriitorii Anului, finanţator Primăria Iaşi. 

 

Materialele promoţionale – 17.850 de lei fără TVA

Cel mai scump contract de la FILIT 2016, decontat deja de reprezentanţii Muzeului Naţional al Literaturii Române, este cel pentru tipărirea materialelor publicitare. Acesta a fost dat, prin achiziţie directă, firmei Hope Promo SRL, o societate din Bucureşti. Valoarea totală a tuturor materialelor publicitare de la FILIT 2016 a fost de 17.850 de lei fără TVA.

 

Dan Lungu şi Adi Cristi, abordări diferite ale culturii

Transport – 14.135 de lei fără TVA

Pentru transportul invitaţilor de la întâlnirile cu cititorii din cadrul festivalului din acest an, MNLR a avut două contracte pentru bilete de avion, acordate tot prin achiziţie directă. Ambele au ajuns la aceeaşi firmă: Dedal Tur. Unul dintre contracte a avut valoarea de 8.643 de lei fără TVA, iar cel de-al doilea a fost 5.492 de lei.

O ultimă achiziţie din cadrul FILIT 2016 a fost legată de servicii de interpretariat. Contractul de 1.174 de lei fără TVA a mers către SC Excelentia SRL.

 

Cel mai important contract: valoare necunoscută

Până în acest moment, MNLR nu a putut preciza valoarea contractului pentru cazarea şi mesele invitaţilor care au participat la întâlnirile cu cititorii. Contractul a fost încheiat cu SC Optimal Travel SRL, firma care administrează Hotel Astoria din Iaşi. „Pentru secţiunea dedicată întâlnirilor cu cititorii şi evenimentelor profesionale, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a încheiat cu SC Optimal Travel SRL un contract de prestări servicii de cazare şi activităţi conexe pentru invitaţii FILIT în perioada desfăşurării festivalului. Factura, conform ofertei tehnico-financiare per invitat, pentru serviciile prestate este în curs de procesare, conform termenului legal. După terminarea procesării, verificarea conformităţii, vom avea suma finală aferentă contractului”, ne-a comunicat Biroul de Presă al MNLR Iaşi.

 

Gala Scriitorii Anului?!

Primăria Iaşi, prin Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a organizat pe data de 4 noiembrie Gala Scriitorii Anului, eveniment aflat la prima ediţie şi desfăşurat în incinta complexului Palas. Pentru acest eveniment, Primăria a alocat 140.000 de lei. Rolul galei era de a premia scriitorii valoroşi ai momentului. Însă, Gala nu a fost lipsită de evenimente nedorite. Mai precis, din cei 12 nominalizaţi, trei au lipsit. Este vorba de Matei Vişniec, Mircea Cărtărescu şi Radu Cosaşu. Aceştia nu vor mai primii premiile în bani, acestea fiind reportate câştigătorului, scriitorul Mircea Mihăieş. „Au fost nominalizaţi 12 scriitori care au câştigat premiul de scriitorul lunii. Premiul a fost de 5.000 de lei pentru fiecare. Câştigătorul ia şi un bonus de 10 mii lei, plus 15 mii de la cei trei scriitori care nu au putut fi prezenţi. Este o primă ediţie, sperăm şi la a doua”, a spus Adi Cristi, directorul Casei de Cultură.

Alt mister legat de această Gală este lipsa totală de interacţiune cu comunitatea: deşi se invocă o aşa-zisă existenţă a unor „scriitori ai lunii”, timp de un an, acest lucru nu fost mediatizat anterior.

 

Posibile probleme la premiere

Reprezentanţii Primăriei spun că banii nu au fost viraţi încă în conturile câştigătorilor. „Bugetul respectiv acoperea fondul de premiere, cazarea şi masa. Nu înseamnă că toţii banii au fost cheltuiţi. Banii încă nu au fost viraţi, aşteptăm deconturile. Nu cunosc detalii despre reportarea banilor celor care nu au reuşit să participe la Gală”, a declarat Mihai Pricop, şef Birou Cultură, Sport şi ONG-uri.

Pentru premii s-au alocat 70.000 de lei, iar pentru cazare, aceeaşi sumă.

Un membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) nu s-a arătat prea încântat de modul în care a fost organizată premierea. „A fost un eveniment făcut în fugă, cu mulţi bani. Cu sumele astea se puteau face chestii serioase. Faci o chestie sforăitoare, ca să ce?”, s-a întrebat, retoric, scriitorul-membru USR.

 

Citește și Afacerea „Medicina muncii”: tunurile doctoriței Bejenaru pe spatele a cinci primării

 

Organizare neadjudecată

Organizarea FILIT 2016, al cărei caiet de sarcini a fost realizat şi depus cu mare întârziere, a rămas, până la urmă, neadjudecată. Caietul de sarcini depus pe SEAP nu a fost achiziţionat de nici o firmă, astfel că organizarea a rămas în sarcina exclusivă a Biroului de Achiziţii de la Muzeu.

 

Incertitudine legată de FILIT 2017

Banii se duc spre altceva

Reprezentanţii Consiliului Judeţean se declară uimiţi de suma foarte mică utilizată pentru organizarea FILIT 2016 şi spun că banii se întorc în bugetul CJ, urmând a fi redistribuiţi spre alte scopuri. „Nu este neapărat să meargă spre organizarea ediţiei viitoare a FILIT. Suma alocată a fost de două milioane de lei. Dacă nu a fost cheltuită, diferenţa va intra în excedentul CJ şi se duce spre alte scopuri“, a explicat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.


Pagina 2 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top