Aproximativ 50 de părinţi şi copii din corul Juniorii Operei Naţionale Române Iaşi au protestat luni seara pe treptele Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", nemulţumiţi că managerul instituţiei, Beatrice Rancea, a decis să o demită din funcţia de dirijor pe Raluca Zaharia, cea care a înfiinţat şi condus în ultimii opt ani corul.

Directoarea Beatrice Rancea: „De 3 milioane de lei puteam face spectacole noi, dar nu în trei săptămâni, termenul fixat de Guvern, care ne-a dat banii în decembrie”. S-au luat consumabile și aparatură pentru doi ani de-acum înainte. Conflictul cu Simona Gogan, contabila-șefă, poate fi rezumat astfel: Opera Națională Iași, între ciocanul achizițiilor contracronometru și nicovala procedurilor birocratice. „Eu n-am fugit cu suspensorii acasă. Toți au făcut referate cu materialele necesare”. S-au luat televizoare cu diagonala de 138 cm pentru a înlocui vechile CRT-uri din sălile de repetiții: coregrafii se uită la spectacole și comentează „fazele tactice” ca la fotbal. Toată nebunia, provocată de alocarea bugetară de ultim moment a Guvernului nou-instalat, după o secetă pe tot anul 2019. Prostia este că de acești bani se puteau face montări noi, dar banii nu puteau fi folosiți decât pentru becuri, fiare de călcat și mașini de spălat.

 „Avem aproape 3 milioane de lei. Ce facem cu ei?” Astfel au stat lucrurile la Opera Națională din Iași, la sfârșitul anului trecut, după ce instituția condusă de Beatrice Rancea a primit această sumă ca urmare a unei rectificări bugetare.

Fostul director al Operei Naționale Iași, Cosmin Marcovici (48 de ani), actual secretar de stat la Ministerul Culturii, a întins buzele să o sărute pe gură pe una din membrele Corului Junior. Fata i-a dat doar obrazul, iar în seara aceea directorul a abordat-o pe chat-ul Facebook. Așa a început „idila”. Eleva avea atunci 17 ani și 6 luni. Marcovici i-a spus: „Acum ești numai bună. Apoi îmbătrânești”. I-a cerut să vină la el în birou cu părul despletit, adică „ești fata deșteaptă”. El o chema „la o bere”, ea îi spunea că are de dat Bacul. Cum tânăra n-a cedat avansurilor, directorul Operei s-a răzbunat, țipând la ea în fața asistenței. Dosarul a ajuns la Parchet, cu acuzația de hărțuire sexuală a unei minore. Dincolo de aspectul penal, discuția este dacă societatea tolerează aceste derapaje la un membru al Guvernului.

Înalt oficial al Guvernului Orban, în centrul unui scandal cu tentă intimă. Tenorul Cosmin Marcovici, actual secretar de stat în Ministerul Culturii, este acuzat că ar fi flirtat cu o copilă din corul Juniorii Operei. Faptele s-ar fi petrecut la finalul anului 2016 – începutul anului 2017, când Marcovici îndeplinea funcția de manager interimar al Operei Iași, iar fata, Maria S., care avea atunci doar 17 ani, era colaborator permanent la Juniorii Operei.

Directorul Ateneului n-a renunțat la locuința din Piața Unirii, care era în administrarea Operei Române din Iași, unde el lucrase. Complice i-a fost interimarul de la Operă, Cosmin Marcovici, între cele două mandate ale lui Beatrice Rancea. Aceasta înghite acum în sec: a pierdut o locuință de care Opera avea mare nevoie. Andrei Apreutesei s-a mutat la Ateneu cu tot cu casa închiriată și i-a dedicat lui Mihai Chirica o odă ca pe vremea Împușcatului.

Pe 2 septembrie, Ateneul Național din Iași, instituție subordonată Primăriei Iași, a făcut să roșească de rușine mediul artistic din oraș. Pe pagina de Facebook a instituției a apărut următorul text:
„Astăzi, ne îndreptăm atenția şi gândurile de recunoştinţă către unul dintre oamenii fără de care instituţia noastră nu ar avea strălucirea de care se bucură în prezent.

Opera a avut vizibilitate în mandatul ei, dar persecutații își iau revanșa. Nici acum nu s-a terminat scandalul început în 2012. Unii artiști spun că de patru ani n-au mai primit niciun rol și vin la serviciu doar ca să repete pe hol. O soprană a primit despăgubiri în Justiție.

Soprana Cristina Simionescu, prim solistă a Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI), şi-a învins angajatorul în instanţă. Judecătorii Tribunalului au obligat instituţia să o distribuie pe artistă în spectacole şi să-i asigure condiţii tehnico-organizatorice necesare desfăşurării activităţii. Opera trebuie să-i plătească şi 5.000 euro daune morale, decizia nefiind însă definitivă.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top