fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

România sufocantă: povestea de coșmar a unui român revenit în patria-mumă. „Ștampila de pe fruntea mortului”

România sufocantă: povestea de coșmar a unui român revenit în patria-mumă. „Ștampila de pe fruntea mortului”


* „Am plâns de furie și neputință.” Scrisoarea dezolantă a unui român întors din Anglia după ce mama și fosta soție i-au murit în țară, la scurt timp una de cealaltă
* Rezolvarea unor proceduri banale s-a transformat într-un calvar
* Niciun politician n-a reformat România în 30 de ani și nu a eliminat birocrația
* „Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile sale”, spune bărbatul, care s-a întors scârbit în Anglia
* O poveste reală și tristă, scrisă la persoana I, despre România înapoiată, lipsită de compasiune

Fosta soție a murit de cancer anul trecut. Acum câteva luni, s-a dus și mama. Tot de cancer. Am 46 de ani, am terminat Economie la Iași, iar de 9 ani sunt stabilit în Anglia. Am un băiat de 16 ani pe care, de câteva luni, l-am adus în UK și l-am înscris la școală.

Rândurile ce urmează descriu experiența traumatizantă prin care am trecut în cele două săptămâni din august 2021 cât am venit în România pentru a rezolva problemele birocratice ce au urmat deceselor fostei soții și a mamei.

 

Casa de pensii Botoșani nu crede în lacrimi

 

„14 zile am fost bătaia de joc a funcționarilor”

Pe scurt, am de rezolvat 4 chestii mari și late: în cazul fostei soții, să închid un credit bancar, iar fiului nostru să-i obțin pensia de urmaș la care are dreptul. De la mamă, să rezolv cu un mic credit în lei și, în același timp, să dezbat moștenirea, fiind unicul copil al părinților, ambii acum dispăruți.

Concluzia, tot în câteva cuvinte: după 14 zile în care am fost tratat cu dispreț, aroganță și zeflemea de funcționari ai statului și angajați bancari, rezultatul este unul dezastruos. N-am reușit să închid niciunul dintre cele două credite, fiul meu nu are și nu va avea prea curând pensie de urmaș, iar moștenirea de la mama, o căsuță și două palme de teren într-un sat din Botoșani, am „externalizat-o”, împuternicind pe altcineva să se ocupe.

În plus, am cheltuit pe drumuri, acte, taxe și impozite echivalentul a 2.000 de lire sterline.

 

„Nu-mi puteam lua bagajele din Aeroport”
Pentru a rezolva aceste probleme, pe 11 august, la ora 5:10 aterizez pe Aeroportul Otopeni. Semne rele, încă de la primii pași. După ce suntem verificați de DSP și Poliția de Frontieră, mergem spre zona benzilor pentru a ne ridica bagajele. Afișaj lipsă.

Ajungem în dreptul unor uși automate. Patru-cinci dintre noi fac pasul. „Stop, stop”, urlă o agentă de pază. „Gata, ați trecut, nu vă mai puteți întoarce”. Din neatenție, ieșisem din Aeroport, dar fără să fi luat bagaje.

Agenta, fermă pe poziție: „Nu vă mai întoarceți. Dar sunați de-aici și vi se vor aduce”. Și ne proptește în fața unui telefon de perete, ascuns într-un cotlon. Ca-n filmele cu proști, ridic receptorul și sun la numărul companiei aeriene. Și sună și sună. 30 de minute, pe ceas. Niciun răspuns. Zic, hai că-i bună. Am ajuns acasă și nu-mi pot lua bagajele.

 

Polițistul: „Ce bați, mă, așa?”

Mă întorc la respectiva angajată a firmei de pază. Mă direcționează la o ușă de termopan, cu folie. Adică, dinăuntru se vede, din afară-i ca oglinda. Poliția Aeroportului, cică. Bat și bat. Și iar bat. Tot mai tare. Într-un final, iese un polițist afectat: „Ce bați, mă, așa?”, îmi scuipă printre dinți.

Îi explic contextul și-l rog să găsim o soluție să ne recuperăm bagajele. Eram patru inși în situația asta de Păcălici. O femeie cu un copilaș pierduseră deja zborul de legătură cu provincia. Polițistul se apropie de mine, la doar câțiva centimetri de ureche și-mi spune pe un ton batjocoritor: „I-auzi. Și-a pierdut ăsta bagaju’. Au, au, au. Ce să ne facem!?!?”. Și, fără nicio altă vorbă, face stânga împrejur, intră pe ușa pe care ieșise. Și o închide. Rămân ca prostul și nu-mi vine să cred. Pur și simplu ne-a întors spatele.

Cel mai mare coșmar în România: să nu ai certificatul constatator al decesului pentru că l-ai predat la Primărie ca să primești certificatul de deces. Pare de neînțeles dar nu știți ce important este

 

A trebuit să reclame o sechestrare de bunuri

Îmi rămâne o singură variantă, disperată – e drept, și sun la 112. Îmi vine și să râd și să urlu de frustrare: totuși reclam o sechestrare sau furt de bunuri, la ce s-o fi încadrând chestia asta. După alte câteva zeci de minute, vin 3 agenți. Mă interoghează, ca la poliție, iar unul, mai amabil, anunță compania. „Așteptați, că o să vină cineva să vi le aducă”, sună rezoluția, iar polițiștii dispar și ei.

La 8:30, deci după 3 ore și aproape jumătate de la aterizare eu încă n-aveam bagajele. O ultimă idee. Intru în terminalul plecări și găsesc, în sfârșit, pe cineva de la compania respectivă. După alte câteva minute, apar și bagajele.
Concluzia: zborul meu UK – România a făcut 2 ore și 20 de minute, iar operațiunea de recuperare a bagajelor a fost de 3 ore și 30 de minute.

 

Banca vrea să vândă casa mamei decedate
Acasă, într-un sat din județul Botoșani, ajung după alte câteva ore. Printre lacrimi, mătușa îmi spune că în urmă cu câteva zile venise un individ de la BCR. „A dat târcoale la casă și a zis că o vinde”, îmi zice mătușa.

Ce se întâmplase? În 2018, mama a luat un credit de 10.000 de lei pentru nevoi personale. Scadența – iulie 2021. Rata, 340 de lei pe lună. Suportabilă pentru pensia ei. Însă, în primăvară a fost diagnosticată cu cancer. În martie nu a putut să plătească, fiind internată în spitalele din Botoșani, Dorohoi și Iași. Iar în aprilie s-a prăpădit.

Deci, funcționarul bancar vrea să vândă casa pentru cinci luni restanță. Pentru 1.500 de lei. De fapt, erau chiar ultimele luni de plată. Dar mama, atunci când a contractat creditul, a încheiat și o asigurare de viață complementară acestuia. Pentru cinci rate restante, ultimele ale creditului, banca vrea casa părintească. Dar asigurarea mamei, n-ar trebui să fi intrat în funcțiune după decesul ei?

 

Compasiunea din Anglia vs indiferența din România
Ca o paranteză: și eu în UK am avut tot așa un credit mic. Cinci ani am plătit, 250 de lire pe lună. Acum, înainte să vin în România, îmi mai rămăsese de plătit fix 200 de lire și-l închideam. Eu plecat, am uitat.

Partenera mea le-a scris un email respectivilor de la bancă. Și, cât eram în țară, m-au sunat și mi-au zis să stau liniștit, să-mi rezolv problemele din România, că ultima rată o șterg, că am fost bun platnic. Nu vreau pomană în România, ofer acest exemplu pentru a vedea diferența de abordare, umanitatea și compasiunea vs. rigiditatea și indiferența.

 

„Fă o cerere și se rezolvă”
Pe 12 august, plec din sat la Botoșani, să rezolv din probleme. Am zis întâi să lichidez creditul fostei soții. Să fiu convins că asigurarea de viață la creditul acesteia va compensa restul rămas de plată.

O oră, afară la coadă la o sucursală a BT. Mi-amintesc de numele unui fost coleg de facultate și-l întreb pe paznic dacă mai lucrează acolo. Oho, e chiar directorul sucursalei. Apare fostul meu coleg și, evident, mă pune să completez o cerere. „Scrie ce date ai, lasă o copie a certificatului de deces și ne ocupăm noi”, îmi spune. Pare simplu ca bună ziua.

 

La un moment doreau să-i ceară ca mortul să aibă o ștampilă pe frunte „conform cu originalul”

 

Musai certificat constatator, nu certificat de deces
Rămân la rând să depun hârtia. Angajata îmi face un scurt instructaj și-mi detaliază un pomelnic de documente pe care ar trebui să i le aduc. Printre acestea și un certificat constatator al decesului soției.

„Păi, domnul director mi-a zis de cel de deces, nu de cel constatator”, încerc să mă scop cu „pila” mea. „Ehe, domnul director nu știe exact de ce e nevoie”, îmi dă replica femeia.

Dar totuși, solicitarea ei este absurdă. Și-i spun și de ce: „N-am cum să vă aduc certificatul constatator pentru că acesta a fost depus la Primăria Roman pentru eliberarea certificatul de deces”. Deja un pic iritată, închide sec discuția: „Mergeți la Primăria Roman și-l cereți”.

E pur și simplu inexplicabil. Dacă am certificatul de deces al fostei soții, de ce le-ar trebui certificatul constatator al decesului? Niciun răspuns.

 

La BCR se intră doar cu programare

O nouă zi, revin la Botoșani să văd de creditul mamei. Ajung la sediul BCR însă nu pot intra și mi se spune nici să n-aștept. „Dacă n-aveți programare, nu intrați”, vine verdictul unei angajate. Îmi arată indiferentă un număr de telefon de pe ușă, se întoarce, trage și încuie ușa după ea.

Încerc să fentez sistemul și mă duc la o altă sucursală BCR. Ghinion. Și acolo trebuie programare, dar găsesc înțelegere la o salariată care mă planifică peste câteva zile.

 

Cel mai mare coșmar: certificatul de naștere

N-am rezolvat nimic, așa că hotărăsc să dau o fugă la Roman să iau dosarul pentru pensia de urmaș a fiului meu, să-l completez cu actele solicitate și, într-o altă zi, să revin la Roman să-l depun la Casa de Pensii.

Mă întorc acasă în satul din Botoșani, deschid dosarul și-mi îngheață sângele când văd lista cu necesarul de acte: am nevoie și de certificatul meu de naștere. Pentru pensia de urmaș a fiului, de pe urma fostei soții, este nevoie de certificatul meu de naștere. Evident, în original, nu poate fi trimis pe mail, whatsapp sau fax. Nu. Trebuie originalul. Dar nu-i la mine, l-am lăsat în UK. Nu mi-a trecut prin cap c-aș putea avea nevoie de el.

Actul a dispărut în ceața Poștei Române
Mă mobilizez, o sun pe partenera mea actuală, rămasă în UK. A doua zi, îl pune la o firmă de curierat și primește și un tracking number, adică, printr-o aplicație online, pot vedea în timp real unde se află pe traseu. După 24 ore, certificatul a ajuns în București. În Capitala României, plicul cu certificatul meu încape pe mâinile angajaților de la Poșta Română. Dispare, normal, și posibilitatea de a-i afla ruta, ei nu au sistemul de tracking number.

 

5 zile de la București la Dorohoi
Trece o zi, trec două. Despre plic nu mai știu nimic. Încep să mă impacientez. O cunoștință de-a mea spune că are o rudă la Poșta Română București. O rog s-o activeze, sunt disperat.

După a treia zi de la intrarea în țară, certificatul meu este localizat la Iași. „Mai face o zi până la Botoșani, încă una până la Dorohoi. Dacă îl vrei poimâine, du-te singur la Dorohoi, altfel mai durează încă o zi până ajunge la tine în sat”, am fost sfătuit, aproape conspirativ.

Traseul pachetului, absolut halucinant: București – Iași – Botoșani – Dorohoi. Agonizant, cu Poșta Română, plicul cu certificatul meu a făcut 24 de ore din UK la București și 5 (CINCI) zile de la București la Dorohoi.

La Dorohoi i-au spus că dosarul trebuie să cuprindă 24 de acte

 

Un ultim obstacol care distruge totul
Altă zi, aceleași scheme. Revin la BCR, acum cu programare și încrezător. Intru la bancă, îmi vine rândul, dau să mă așez când, stupoare. Îmi iau fața doi domni.
- Nu vă supărați, le zic, aveam eu programare acum.
- Nu contează, îmi răspunde funcționara, cu domnii nu durează decât 15 minute.
Sunt un car de nervi. La ce mama naibii m-ați purtat 3 zile pe drumuri și m-ați obligat să îmi fac programare dacă nu contează? În sfârșit, îmi vine rândul.
Verifică doamna o listă cu documentele necesare, listează niște formulare în 3 exemplare, câteva zeci de pagini, face un braț de copii după documentele mele. Le verifică atent, filă cu filă. La final, ridică ochii spre mine și-mi spune că totul este în regulă și că îmi mai lipsește DOAR o copie a fișei de pacient de la medicul de familie sau în locul ei o adeverință cu parafă cum că mama nu era în evidențe cu boala care a ucis-o.
Păi, a murit de COVID pe care l-a luat din spital, la Iași. Și în trei zile s-a dus. Cum să fie asta în evidențele medicului de familie? Funcționara nu renunță și îmi spune că altfel, în lipsa acestui înscris, nu putem înainta.

 

Adresa dispensarului și mailul medicului de familie
Am zburat, practic, la medicul de familie. Are un ușor șoc când află despre moartea mamei și extraordinar de binevoitoare îmi dă fișa. Dar, pentru că era veche de 20 de ani și jerpelită (de unde digitalizare?), îmi scrie pe loc și o adeverință. Să mă duc cu ambele, știți cum e, din două măcar una să fie pe placul băncii.
Ajung val-vârtej înapoi la bancă. Hârtiile par bune. Dar mai vrea adresa fizică a dispensarului, numărul de telefon și emailul medicului. Două din trei, am noroc, și le găsesc pe net. Funcționara e, în sfârșit, mulțumită. Completăm tot dosarul. Sunt pe calea cea bună, e prima satisfacție, îmi zic mulțumit.

 

Documente necesare: 24 de puncte
Fiind în oraș, intru la un notar la care obișnuiam să fac acte și întreb de succesiune. Îmi dă o listă cu 24 de puncte, acte necesare. Dar își dă seama că satul meu e arondat la Dorohoi. Conduc la Dorohoi.
Notarul de acolo verifică lista și e ok. Plec în comuna mea și mă opresc la Primărie. Cer certificat fiscal și anexa 24. Plătesc impozitul, plătesc și taxele pentru eliberarea documentelor. Mă trimite la secretar să semneze. Semnează. Ziua se termină. Hai că n-a fost chiar așa rău azi.

 

„Tot drumul am plâns de furie”
Se face ziua de luni. Zic să plec repede la Roman, mai ales că am și certificatul meu de naștere sosit din UK, ca să depun dosarul pentru pensia de urmaș a fiului meu. La Roman, pentru că acolo a avut fosta mea soție ultimul domiciliu.
Funcționara de la Casa de Pensii Roman care mă primește îmi verifică toate actele. Îmi face dosarul, scrie pe toate copiile „conform cu orginalul” și, când să le introducă în calculator, stupoare: „Aaa, dar nu la noi trebuie depus dosarul. La Botoșani trebuie înregistrat”.
Pentru că eu, ca reprezentant al fiului, am domiciliul în Botoșani. Adică degeaba are fiu-meu buletin de Roman, dacă al meu e de Botoșani. Rămân paralizat lângă ghișeu. Am încercat și anul trecut tot aici să iau pensia de urmaș pentru fiul meu (evident că n-am reușit!), tot aici mai fusesem acum câteva zile când am luat lista cu necesarul de acte.
Și abia acum funcționara realizează că acest caz este de competența Botoșaniul. Sunt fără grai, mă scurg pe lângă pereți și ies. Tot drumul Roman-Botoșani am plâns de furie și de neputință.

A consumat 200 l de motorină, a cheltuit 2.000 de lire, a alergat 14 zile prin România și nu a rezolvat nimic


Lovitura decisivă: „Vă lipsește certificatul constatator”
A doua zi, la Botoșani. Îmi mai trebuie un formular de la banca la care am deschis anul trecut un cont special pentru pensia fiului meu. Nefiind folosit un an, contul e suspendat și trebuie să depun 100 de lei din care dispar instant jumătate pe niște comisioane de administrare. Ce naiba or fi administrat la un cont gol și suspendat?
În fine, iau formularul și ajung la ora 12 la Casa de Pensii Botoșani. La ghișeu, funcționarul îmi dă lovitura decisivă, mă pune efectiv la pământ. „Nu puteți depune azi că n-aveți certificatul constatator al decesului”, îmi explică el. Înnebunesc.
Îmi zice că nu știe de ce a murit răposata, adică fosta soție. Deci, la Casa de Pensii nu e suficient certificatul de deces, ci trebuie și cel constatator care, așa cum am mai spus, l-am predat Primăriei Roman ca să-l elibereze pe cel de deces.
În plus, funcționarul mi-a zis că trebuie să vin anual cu câte o altă adeverință de elev a fiului deși am una eliberată pe 3 ani de școala din UK. Și, în al doilea rând, că trebuie să aștept acasă (la domiciliul din România) decizia de pensie și să ridic pensia de la poștaș. În final, a zis că s-ar putea și cu un formular special de la bancă.

Ultima greșeală în Anexa 24
Renunț la dosarul de pensie și plec scârbit, deja sunt în criză de timp. Poimâine am avionul spre UK și încă mai sunt atâtea de rezolvat. Plin de nervi, mă duc la Dorohoi să văd de succesiune.
Notarul îmi verifică actele și... surpriză. Anexa 24 de la Primăria comunală e greșită. Secretarul a trecut la succesor tot numele mamei. Adică, pe decedată și nu pe mine. Fug repede în comună și cer alta.

„Nu-mi revin din șoc: trebuie trei procuri, nu una”
E 25 august, ultima zi a șederii mele în țară. Pentru că notarul mi-a explicat că succesiunea durează minim 2 săptămâni, am hotărât să îi fac o procură verișoarei mele să se ocupe.
Ne prezentăm la notar și, din nou, ceva neprevăzut: procura se poate elibera în 7 zile. Nu îmi revin din șoc. Ne suim în mașină și gonim la Botoșani poate rezolvăm cu alt notar.
Aici, altă trăsnaie. Trebuie să fac 3 procuri, nu doar una singură. „Cum așa?”, îl întreb. Păi, una pentru dosarul de pensie, una pentru succesiune și un act de acceptare a succesiunii. Le facem, nu mai comentăm. Ce rost ar mai avea?

„M-au ușurat de 2.000 de lire și n-am rezolvat nimic”
Concluzie: 5 plinuri de motorină am făcut în afară de cele pentru drumul București-Botoșani și retur, adică peste 200 l de motorină. Cardurile mi s-au „ușurat” de aproximativ 2.000 de lire. Și, de fapt, nu am reușit să rezolv mare lucru. Succesiunea e în așteptare, pensia de urmaș a fiului e încă departe. Doar cele două credite par să fie pe drumul închiderii lor.

Alte șocuri la întoarcerea în UK
PS 1: Ajuns în UK, am crezut că îmi pot relua rutina. Ghinion. Pe 28 august, primesc un email de la BCR cum că firma lor de asigurări cere încă o adeverință de la medicul de familie și (atenție!) fișa de observație din spitalul unde a decedat mama. De ce și pentru ce? Nu explică nimeni. Este legal sau încalcă principiul confidențialității?
În aceeași zi, îmi intră un email și de la banca BT. Incredibil, cică nu au găsit-o pe fosta mea soție în baza de date a asigurărilor și să sun să-mi fac o programare ca să-mi explice cum să fac să preiau eu creditul. Poftim?!?!

 

„Iubesc România, dar mi-e groază de instituții”
PS 2: În UK, în 2-3 zile aș fi rezolvat toate aceste probleme pe care în România nu le-am rezolvat în 15 zile. Și încă online, fără deplasări, drumuri și stat la cozi.
PS 3: Să nu mă înțelegeți greșit. Iubesc România și pe toți oamenii de bună credință. Însă, mă sufoc din cauza modului în care sunt tratat de funcționari ai statului și de cei bancari, în cazul tuturor eu fiind din postura de contribuabil/plătitor.
Aș vrea, peste câțiva ani, să revin în România să deschid o mică afacere în agricultură. Însă, mă strânge în spate faptul că va trebui să interacționez cu acești funcționari obtuzi, lipsiți de orice formă de profesionalism, amabilitate și chiar compasiune.

 

Article image
* Sute de PFA-uri din Iași înregistrează profituri nete de 90% din cifra de afaceri, fiind din industria videochat * Fetele plătesc conștiincioase impozitele la stat, mai în glumă, mai în serios, rolul lor fiind benefic in economia ieșeană * Rețelele mari locale șochează în continuare cu profiturile nete de milioane de lei, statul acasă din cauza pandemiei făcând din 2020 un an de excepție * Un analist economic spune că vid...
Autor cristi tanasa Reportaje 07 Septembrie 2021


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(7 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top