Şase deţinuţi se află în izolare, după ce ar fi intrat în contact cu un angajat al Penitenciarului Botoşani, care a fost diagnosticat cu virusul COVID-19, a declarat, pentru Agerpres, directorul unităţii de detenţie, Cristian Ieremie.


Mai mulţi deţinuţi îi îndeamnă pe cetăţeni să stea acasă în cadrul unei campanii a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) intitulată "STAŢI ÎN CASĂ! Împreună putem reuşi!".

Un număr de 12 poliţişti de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov se află în izolare, după ce un coleg de-al acestora a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, a informat, miercuri, IPJ Braşov.

Senatul a adoptat, marți, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice.

Autorităţile din Afganistan vor elibera în următoarele zece zile până la 10.000 de deţinuţi, pentru a evita propagarea coronavirusului, informează AFP.

Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul Botoşani se află în izolare, după ce unul dintre aceştia ar fi intrat în contact cu un suspect de coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, directorul unităţii de detenţie, Cristian Ieremie.

Trei persoane au murit şi două au fost rănite grav, miercuri seară, într-un incendiu la Penitenciarul Satu Mare.

Regimul iranian a eliberat temporar în jur de 85.000 de deţinuţi, inclusiv unii închiși pe considerente politice, relatează Reuters.

Deși doar o treime dintre condamnați merg la muncă, anual Administrația Penitenciarelor încasează zeci de milioane de euro din activitățile acestora. În ultimii doi ani, de pildă, în vistieria pușcăriilor au intrat peste 30 de milioane de euro.

Ungaria nu le va mai plăti deţinuţilor despăgubiri decise de instanţe, inclusiv de CEDO, pe motivul condiţiilor necorespunzătoare din închisori, a declarat miercuri un oficial ungar la postul Hir TV, citat de agenţia DPA.

Pagina 1 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top