fbpx
Portokal
Edi Iordănescu este noul antrenor de la CFR Cluj

Edi Iordănescu este noul antrenor de la CFR Cluj


Edward Iordănescu a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal CFR Cluj, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

„Mă bucur să fiu din nou aici. Mulţumesc patronatului şi conducerii pentru încrederea arătată. M-am întors la Cluj pentru că am încredere deosebită în acest grup de jucători, am încredere deosebită că acest club poate să îşi continue traiectoria ascendentă”, a spus Iordănescu după instalarea sa.

Edi Iordănescu a mai fost antrenorul echipei CFR Cluj între 13 iunie şi 26 iulie 2018. Edward Iordănescu a stat pe banca echipei campioane în doar trei meciuri oficiale, cucerind Supercupa României (1-0 cu Universitatea Craiova), remizând acasă cu FC Botoşani (1-1, în prima etapă a Ligii I) şi pierzând acasă cu Malmo FF (0-1 în prima manşă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor). Şi în 2018, Iordănescu i-a luat locul lui Dan Petrescu la CFR.

Clubul CFR Cluj a anunţat, luni, rezilierea contractului cu antrenorul principal Dan Petrescu, aflat în funcţie din 22 martie 2019.

În campionatul Ligii I, CFR Cluj ocupă poziţia a treia în clasament, după 11 etape disputate, la 6 puncte în spatele liderului FCSB. Duminică, în etapa a 12-a, CFR Cluj va juca în deplasare cu Politehnica Iaşi (Stadion „Emil Alexandrescu” - Iaşi, 18:30).

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top