Lista sporurilor de la stat: războaiele din Justiție

Lista sporurilor de la stat: războaiele din Justiție


Anomalie în era Internetului: lucrezi la serviciu cu calculatorul şi eşti recompensat pentru acest lucru. Situaţie anormală pentru unii angajaţi din instituţiile publice: sporurile le dublează sau triplează venitul. Unele dintre aceste recompense controversate au denumiri care de care mai ciudate: „spor de ecran”, „de atracţie” sau „de fidelitate”. Guvernanţii vor să le plafoneze la maximum 30%.

 

Unele dintre sporuri încasate de bugetari, de-a lungul timpului, au intrat în legendă. În Iaşi, reprezentanţii instituţiilor publice spun că angajaţii nu beneficiază de sume nejustificate şi că totul se încasează conform legii. Sporurile au fost luate la ochi şi de ministrul Muncii care a anunţat plafonarea lor în noua lege unitară a salarizării. 

 

Cei din Primărie se simt vătămaţi

Cei 538 angajaţi ai Primăriei Iaşi, atât funcţionari publici cât şi personal contractual, au acţionat în contencios administrativ şi fiscal instituţia în organigrama căreia se regăsesc, pentru emiterea deciziilor de recalculare a unor drepturi salariale prin aplicarea dispoziţiilor din OUG 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare până la nivelul maxim prevăzut pentru fiecare funcţie. Aşa se face că, în cursul lunii trecute, instanţa a admis acţiunea formulată de angajaţii Primăriei şi a obligat Municipiul Iaşi la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale datorate pentru fiecare reclamant începând cu data de 9 aprilie 2015, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare pentru diferenţele de drepturi salariale. “Pentru funcţionari publici am câştigat şi se lucrează la regularizare, în timp ce pentru personalul contractual suntem în perioada de regularizare, cu termen pe 27 aprilie 2017 pentru ca reclamanţii să facă dovada domiciliului precum şi dovada calităţii de personal contractual”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

În paralel, pe rolul instanţei se află şi un dosar care are ca obiect calculul şi plata sporului de condiţii vătămătoare în procent de 10% la salariul de bază al funcţionarilor din Primărie.

 

Întrebare pentru bugetari: acest angajat ar trebui sau nu să mai primească spor de fidelitate?

 

Radiaţiile din Casa Pătrată

Dacă la Palatul Roznovanu treburile se mişcă mai greu, la nivelul celor două instituţii care funcţionează în Palatul Administrativ al judeţului, lucrurile sunt clare. „Angajaţii Prefecturii Iaşi beneficiază doar de sporul de condiţii vătămătoare de 10%, spor care se aplică la salariul de bază. Anual vine o firmă care face o evaluare asupra condiţiilor vătămătoare, deoarece în zonă funcţionează nişte instalaţii care creează câmpuri electromagnetice. În afară de acest spor, nu avem alte sporuri câştigate în instanţă, ori stabilite prin lege”, a spus Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Iaşi.

Mai bine „cotaţi” par să fie angajaţii Consiliului Judeţean Iaşi care beneficiază de un spor de 25%. „În instanţă s-a câştigat în 2011 sporul de dispozitiv ce reprezintă 25% din salariul de bază, doar pentru personalul contractual. Acest spor era prevăzut de lege înainte de 2010”, a precizat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

 

Eşti fidel, primeşti bani

La o simplă ocheadă trasă prin contractele de muncă pe unitate ale altor categorii de bugetari din Iaşi sau aiurea, sar în ochi tot felul de sporuri, unele comice, iar altele care invită la dezbatere, cum ar fi sporul de confidenţialitate, care îndeamnă la o întrebare de bun-simţ: n-ar trebui oare ca salariul să fie suficient inclusiv pentru discreţia asupra dedesubturilor muncii pe care funcţionarii  o depun?

La Administraţia Ape Prut Bârlad există spor de fidelitate. Pe listă mai apar sporul de corupţie la magistraţi, spor de ecran (calculator) la profesori, primă de stabilitate, spor de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, spor de doctorat, de izolare, spor de şantier şi atracţie, spor şef echipă 10%, spor de week-end, spor de consemn la domiciliu pentru personalul medical, spor de toxicitate sau de dificultate.

 

Ministrul Olguţa Vasilescu spune că sporurile conduceau spre venituri mincinoase

 

Olguţa s-a supărat: le limitează

Potrivit proiectului de lege privind salarizarea unitară, care ar urma să-şi producă efectele începând cu anul 2018, personalul medical care lucrează în zilele libere ar putea beneficia de un spor de 100%, iar personalul care lucrează cu surse de radiaţii, de un spor de 30%. De asemenea, vor beneficia de un spor pentru condiţii vătămătoare de 15% din salariul brut, personalul din domeniul culturii, iar militarii, poliţiştii şi angajaţii penitenciarelor vor beneficia de spor de pericol între 16 şi 50%. De asemenea, personalul din magistratură, DNA, DIICOT va beneficia de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %. Ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că, în noua lege, toate sporurile vor fi plafonate la 30%.

„Până acum a fost un salariu generalizat al sporurilor. De exemplu, aveam un salariu de 1.000 de lei, dar sporurile puteau să fie la 2.000, la 3.000 de lei şi veniturile erau de 4.000 de lei. Un venit mincinos până la urmă sau un salariu mincinos”, a explicat ministrul Muncii.

 

Sporuri pentru funcționari din toată țara se luptă în Justiție

- de fidelitate

- spor de risc la instanțe

- spor de risc și solicitare neuropsihică

- sporul de corupție către magistrați

- spor de tură

- spor de fidelitate (de 10%)

- spor de mobilitate (5%)

- spor de confidențialitate (5%)

- spor de sâmbătă-duminică și sărbători legale (100%)

- spor de prevenție

- primă de stabilitate

- spor de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal

- spor de calculator
- spor de doctorat

- spor de stabilire

- spor de izolare
- spor de șantier și atracție
- spor de metrou

- spor șef de echipă (10%)

- spor de dispozitiv

- spor de specificitate (la OSIM)

- spor de risc (la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor)

- spor de periculozitate

- spor de consemn la domiciliu

- spor de toxitate (la Direcția Agricolă Vâlcea)

- spor de dificultate


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top