EXIT POLL. Alegeri capitale în Franța: Emmanuel Macron câștigă la limită primul tur

EXIT POLL. Alegeri capitale în Franța: Emmanuel Macron câștigă la limită primul tur


În Franţa e zi de alegeri prezidenţiale - poate cele mai importante din ultimele decenii din Hexagon, din cauza mizei și a contextului internațional. Francezii nu aleg doar un preşedinte, ci drumul pe care vor merge ţara lor şi Uniunea Europeană în viitor. Conform unui exit poll realizat pentru BFMTV, Emmanuel Macron a primit 23,7% din sufragii, iar Marine Le Pen 22%.

 

47 de milioane de francezi au fost aşteptaţi, duminică, la urne. Ei trebuie să-l aleagă pe viitorul şef al statului, care îi va urma lui Francois Hollande la Palatul Elysee cel puţin pentru următorii 5 ani. Rezultatul scrutinului va avea impact atât asupra Franţei, cât şi a întregii Europe, deoarece la urne se confruntă două viziuni diferite despre lume şi despre viitorul continentului.

 

Un exit poll dat publicității de France 2 oferă date similare celui de la BFMTV.

 

Potrivit sursei citate, Fillon și Melenchon au primit fiecare 19,5% din voturi.

 

Alegerile sunt de o importanță capitală pentru Franța și Uniunea Europeană, în general. Pe de-o parte, avem candidaţi precum Emmanuel Macron şi Francois Fillon, moderaţi şi pro-europeni. De cealaltă parte, îi regăsim pe Marine Le Pen şi Jean Luc Melenchon, care, deşi reprezintă părţi diferite ale spectrului politic, dreapta, respectiv stânga, sunt uniţi de antipatia faţă de Uniunea Europeană şi de aprecierea puternică pentru Rusia.

 

În funcţie de cine va ocupa fotoliul de la Elysee pentru următorii cinci ani, Franţa poate alege să continue proiectul european, pe care tot ea l-a iniţiat acum 60 de ani, sau poate decide să se rupă de Uniunea Europeană, precum Marea Britanie, ceea ce mai mult ca sigur va însemna sfârşitul ideii care a asigurat pacea în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Alegeri sub zodia atacurilor teroriste

Autorităţile franceze au evacuat mai multe secţii de votare din motive de securitate în localităţile Besancon, Saint-Omer, Haguenau şi Paris. Au fost incidente minore, dar au provocat panică şi au dus la evacuarea mai multor secţii de votare în întreaga Franţă.

 

Autorităţile franceze au anunţat că toate alertele de securitate înregistrate până în acest moment s-au dovedit a fi false, iar o secţie de votare a fost evacuată după descoperirea unei maşini abandonate în localitatea Besancon, situată în apropiere de Dijon. Ulterior, poliţiştii au găsit o armă în maşina furată şi abandonată cu motorul pornit, dar nu există nicio ameninţare pentru alegătorii din Besancon.  Această alertă de securitate a dus la închiderea pentru mai bine de o oră a două secţii de votare din Besancon.

 

Un autovehicul suspect a dus şi la evacuarea a două secţii de votare din localitatea Saint-Omer. Poliţiştii locali au început operaţiunea de evacuarea în jurul orei locale 9.45 (10.45 ora României), după ce au văzut maşina suspectă cu geamurile deschise şi cu numere de înmatriculare din străinătate în Saint-Omer. Autorităţile au verificat maşina, dar nu au găsit nimic ieşit din comun. Prin urmare, cele două secţii de votare au fost redeschise în jurul orei locale 11.30 (12.30 ora României).

 

 În Haguenau, autorităţile au evacuat o secţie de votare după descoperirea unui obiect suspect cu cabluri electrice vizibile.

 

O alertă de securitate a dus şi la evacuarea pentru scurt timp a unei secţii de votare pariziene din arondismentul 20, după descoperirea unui autovehicul suspect parcat în apropiere.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top