Avem deja România în două viteze. În ritmul acesta, în 10 ani vom fi două Românii. O semilună întoarsă cu faţa spre Europa centrală, cuprinzând sudul şi vestul ţării şi lăsând spatele Carpaţilor în bătaia vântului din Est.
Diferenţa de salarii se va adânci. Decalajul investiţiilor directe va fi uriaş. Deceniul acesta e decisiv. Acum, pe perioada de creştere, ruperea ritmurilor de dezvoltare se va simţi imediat. De la un an la altul. Paradoxal, deşi propovăduim centralismul ca garant al unităţii naţionale, toate politicile din ultimii 25 de ani au fost în realitate influenţate arbitrar de criterii regionaliste. Băcăuanii şi-au privit interesul propriu circa 15 ani, au urmat clujenii, apoi gorjenii şi restul oltenilor, dobrogenii şi-au pus oameni-cheie în ministerele economice, dispreţuind făţiş celelalte regiuni, iar bucureştenii n-au privit niciodată mai departe de Băneasa şi Pipera.

Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor testa aptitudinile la Limba şi literatura română pe 13 martie 2017.