Items filtered by date: Sambata, 27 Mai 2017

La mai bine de 24 de ore de când l-a împușcat pe rivalul său cu 2 gloanțe care i-au provocat moartea, criminalul din Brăila a fost prins. Florin Pintea, zis Pekenia, a fost localizat sâmbătă seară în casa unor rude. Un prim scenariu în crimei a început să fie conturat de anchetatorii brăileni. Tot scandalul în care victimă a căzut Cristian Brot, în vârstă de 28 de ani, a pornit chiar de la cel care a sfârșit prin a fi „ciuruit” pe stradă.

 


Published in Justitie
O femeie din Suceava, ce mergea la farmacie să-i cumpere copilului său medicamente, a fost amendată cu 1.740 de lei pentru că se deplasa cu o bicicletă ce avea instalaţia de iluminat defectă şi nu a putut prezenta cartea de identitate, pe care a uitat-o acasă.

 


Published in Moldova
Disco, muzică ambientală, operă sau manele? Este noua dilemă a locuitorilor din Alexandria, după ce primăria a amplasat 70 de boxe în copaci şi pe stâlpi, ca să-i relaxeze pe locuitori. Edilul şef al oraşului se impune: fără manele, cel mai probabil muzică ambientală.

 


Published in Administratie Locala

Ziarul sibian Turnul Sfatului a scris că jurnalista Emilia Șercan a plagiat în lucrarea de licență intitulată „Reglementări naționale și internaționale cu privire la libertatea de exprimare”, susținută la Facultatea de Științe ale Comunicării și Jurnalism din Sibiu în urmă cu 14 ani. Pe site-ul turnusfatului.ro sunt prezentate facsimile ale lucrării, despre care autorul spune că i-ar aparține Emiliei Șercan, și care ar  ar conține bucăți întregi copiate din două cărți publicate în 2002 și semnate de mai mulți autori, printre care Monica Macovei și Mircea Toma.

 


Published in Social
Două cutremure s-au produs în noaptea de vineri săre sâmbătă în județul Buzău, măsurând intensități de 2,8 grade pe scara Richter, respectiv 2,5 grade pe scara Richter.

Published in Social
Bărbatul din Brăila, împuşcat în timp ce se afla în maşină, a murit la spital. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de medici.

 


Published in Sanatate
Autoritățile britanice au arestat vineri un bărbat în vârstă de 44 de ani care ar avea legături cu atacul de la Manchester, informează AFP, potrivit Agerpres.

 


Published in Panorama
Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile, informează deschide.md. Decizia a fost luată, vineri, de magistrații Judecătoriei Buiucani.

 


Published in Moldova
Doar trei firme, două din Turcia și una din Polonia, se bat în oferte pentru livrarea de autobuze la Iași, în ciuda faptului că valoarea contractului este de peste 15 milioane euro.

 

Companiile care participă la licitaţie sunt Anadolu ISUZU, Karsan Otomotiv Sanayii şi Solaris Bus. Ofertele depuse de către cei trei producători sunt cuprinse între 15 şi 18 milioane euro, potrivit „Ziarul de Iași”.

 


Published in Administratie Locala
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top