Items filtered by date: Vineri, 09 Iunie 2017

Locuitorii comunei vasluiene Hoceni îşi primesc acasă, prin poştă, pungile cu gunoaie pe care le aruncă la voia întâmplării pe terenurile virane din afara localităţilor.

 

Surpriza neplăcută în acest sens este făcută de către autorităţile locale care, în urma găsirii unor indicii chiar în punga de gunoi, precum facturi la electricitate sau chitanţe, le expediază prin Poştă la adresele proprietarilor.

 


Published in Moldova
Irina Socol, fostul preşedinte SIVECO, arată într-o postare pe Facebook cum funcţionau lucrurile în achiziţiile publice, pentru care a ajuns să facă închisoare. Ea precizează că şi-a cedat acţiunile celor 36 de manageri din companie şi acum este consultant internaţional şi îşi împarte timpul între Bruxelles, Viena şi Bucureşti.

 

„Acum sunt consultant internaţional. Lucrez cu companii şi instituţii europene. Îmi împart timpul între Bruxelles, Viena şi Bucureşti. Trecutul nu îl putem schimba, dar putem construi altfel viitorul. Mă simt datoare să spun câteva lucruri. În primul rând, îmi pare foarte rău că am luat parte la tot sistemul de compromisuri care a fost o practică cvasi-generalizată până acum câţiva ani. Nu este zi în care să nu regret", îşi începe Irina Socol postarea.

 


Published in Media
Ce poate fi mai plăcut decât o sesiune de cumpărături? Shopping la jumătate de preț! Festivalul „Half is Free” by Andreea Esca ajunge în premieră la Iași. Haine de designer, decorațiuni și bijuterii stylish sau produse cosmetice iubite de toate pasionatele de frumusețe, pe toate le găsești sâmbătă, 10 iunie, la evenimentul din Palas Mall.

 


Published in Moda si stil
Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a fostului vicepremier Adriean Videanu, a fostului patron Interagro, Ioan Niculae, și a altor inculpați în dosarul "Gaze ieftine", pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

 


Published in Justitie
Producătorul de ciocolată Mars a rechemat batoane Galaxy, Maltesers Teasers pungi de Minstrels, din cauza „posibilei prezenţe a salmonella”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, îndemnând populaţia să nu consume produsele suspecte, relatează BBc News citat de News.ro.

 


Grav accident, vineri, în Marea Neagră! Un elicopter NATO, la bordul căruia se aflau trei pasageri, s-a prăbușit.

 


Published in Eveniment
Fostul deputat Cristian Boureanu, care joi noapte a ajuns la Spitalul "Floreasca" din Capitală în urma unui incident cu un echipaj de la Poliţia Rutieră, a fost externat și este audiat acum de polițiști. El a fost internat timp de câteva ore în spital, având un traumatism cranio-cerebral şi o fractură de sinus maxilar, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

 


Published in Justitie
Toate cuplurile care trăiesc în concubinaj vor fi obligate să se căsătorească. Vor fi organizate chiar căsătorii „în masă”, pentru a ajuta cuplurile să spună „da”. Cei care nu se căsătoresc până la sfârșitul anului vor fi amendați.

 

În Burundi, viața în cuplu, fără căsătorie, va deveni ilegală. În această țară africană cu 11 milioane de locuitori, căsătoria a devenit obligatorie, anunță Franceinfo, citat de postul de televiziune BFMTV.

 


Published in Familie
Moment festiv, dar și inedit, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași cu prilejul deschiderii celei de a XXV-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice – Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene”. Astăzi a demarat primul curs din programul postuniversitar de Diplomație publică, autorizat de Ministerul Educației Naționale.  

Published in Educatie
Accident grav în această după-amiază, în zona Popasului Păcurari. O tânără de 24 de ani a fost spulberată de un Ford Kuga în timp ce traversa neregulamentar.

 


Published in Social
Pagina 1 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top