fbpx
Weekend de toamnă, la Palas: Festivalul cu Umbrele, teatru, muzică și alte surprize

Weekend de toamnă, la Palas: Festivalul cu Umbrele, teatru, muzică și alte surprize


Un mix de evenimente destinate să mulțumească toate gusturile se anunță pe agenda acestei săptămâni, la Palas.  Iubitorii de arte sunt așteptați la concertele Filarmonicii sau la târgul de antichități, iar cei care preferă natura și mișcarea pot veni la sesiunile sportive. De spectacol sunt responsabili patrupezii dresați, în timp ce Festivalul cu Umbrele propune teatru, muzică și dans.

Timp de trei zile, arii și partituri ale unor compozitori celebri se vor auzi în Amfiteatrul Palas. De joi până sâmbătă, în perioada 24 – 27 septembrie 2020, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași va susține trei concerte inedite. Joi și vineri, de la ora 19.00, violonistul Gabriel Croitoru împreună cu orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, vor interpreta lucrările unor compozitori renumiți. Sâmbătă, tot de la ora 19.00, va avea loc concertul „The best of”, susținut de talentații artiști ai Corului Academic „Gavriil Musicescu”, acompaniați la pian de Ciprian Ciotoș, sub îndrumarea dirijorului Bogdan Cojocaru. Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile.

Toamna începe să își facă simțită prezența, iar vremea frumoasă este înlocuită de aerul răcoros. Profită de ultimele zile cu soare puternic și înscrie-te la sesiunile sportive organizate de World Class, în aer liber. Vino miercuri și vineri, de la ora 19.00, în parcul Palas și pregătește-ți corpul pentru sezonul rece!

Sâmbătă după-amiază, câinii dresați vor fi în centrul atenției. Înscrie-ți patrupedul la competiția My Lovely Friend, care va avea loc în parcul Palas, de la ora 16.00. Vino să-ți susții favoritul! Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului.

Duminică, 27 septembrie, te reconectezi cu natura la Recharge your Zen, Jam Session. Vino să înveți trei practici de yoga: Nirvana Fitness, Vinyasa Yoga şi Hatha Yoga, de la ora 09.00!

 

În parcul Palas va avea loc și mult așteptatul Festival cu Umbrele, ajuns la cea de-a IV-a ediție. Tema de anul acesta ne va aduce „împreună pentru o lume mai bună”, duminică, de la ora 10.00. Muzică, dans, teatru, ateliere de creație interactive inedite, concursuri, nenumărate surprize te așteaptă. Ca în fiecare an, va avea loc și tradiționala tombolă cu premii, pentru cei care vor dona umbrele.

Tot duminică, de la ora 10.00, în Amfiteatrul Palas va ajunge din nou „Harap-Alb”. Cei mici sunt așteptați să pătrundă în lumea magică a basmelor, împreună cu actorii Ateneului Național din Iași. Accesul se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat online, pe www.ateneuiasi.ro, la casieria instituției culturale sau direct la locație, cu o oră înainte de începerea evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Atriumul Palas Mall va fi cuprins de parfumul nostalgiei, de vineri până duminică. Iubitorii de obiecte a căror valoare a crescut odată cu trecerea timpului sunt așteptați la Târgul de Artă și Antichități. Piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri, dar și alte articole se află printre obiectele aduse de expozanți.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top