fbpx
 
Guvernul bulgar condus de Kiril Petkov a fost dat jos prin moțiune de cenzură

Guvernul bulgar condus de Kiril Petkov a fost dat jos prin moțiune de cenzură


Guvernul bulgar condus de premierul liberal Kiril Petkov a fost înlăturat miercuri printr-o moţiune de cenzură.

Căderea guvernului de la Sofia aruncă ţara într-o nouă criză politică după deja trei runde de alegeri desfăşurate anul trecut, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu votul a 123 de deputaţi dintr-un total de 240, în timp ce împotrivă au votat 116, a anunţat vicepreşedintele parlamentului, Miroslav Ivanov.

Guvernul lui Petkov, cunoscut pentru abordarea sa reformistă, pentru angajamentul de a lupta împotriva corupției și pentru poziția fermă anti-Rusia, a fost în funcție de doar șase luni, însă în ultimele săptămâni a pierdut o parte esențială a sprijinului său din parlamentul de la Sofia.

Coaliţia eterogenă formată în decembrie, după un deceniu în care la guvernare s-a aflat controversatul Boiko Borisov, s-a fisurat însă la începutul lunii iunie, când a pierdut sprijinul partidului antisistem 'Există un astfel de popor' (ITP) în urma disputelor legate de cheltuielile bugetare şi de decizia dacă Bulgaria să deblocheze sau nu negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană.

Aflat în opoziţie, GERB, partidul conservator al lui Borisov, a profitat de breşă şi a depus o moţiune de cenzură, acuzând 'eşecul politicii economice şi financiare a guvernului', în contextul unei explozii a preţurilor.

„A fost o onoare pentru mine să conduc' un astfel de guvern, a reacţionat Petkov. 'Acest vot este un pas mic pe un drum lung”, a adăugat el, promiţând să continue lupta.

Petkov, un absolvent de Harvard în vârstă de 42 de ani care se angajase să combată corupţia, a adoptat o poziţie puternic proeuropeană şi pro-NATO după ce Rusia a invadat Ucraina. Poziţia guvernului Petkov a fost considerată neobişnuită pentru o ţară cu o atitudine în mod tradiţional prietenească faţă de Moscova. Analiştii prognozează că un nou guvern va veni cu o politică mai neutră faţă de Rusia.

Preşedintele Rumen Radev urmează să cheme partidele la negocieri pentru a încerca formarea unui nou cabinet. Partidul lui Kiril Petkov, plasat pe primul loc la ultimele alegeri, va face prima tentativă, urmat de alte două partide. În caz de eşec, parlamentul va fi dizolvat şi se vor organiza noi alegeri.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30