fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mai mulţi donatori europeni şi internaţionali au convenit marţi să ofere Republicii Moldova ajutoare în valoare de 695 de milioane de euro, transmite Reuters. Ţara este cea mai săracă din Europa şi a primit până acum peste 100.000 de refugiaţi ucraineni.

Daruri în pungi colorate sau împachetate în hârtie cu motive de sărbătoare, cu funde simple, elegante sau complicate. Un cadou poate avea o multitudine de forme, culori și dimensiuni, ce o pot pune în dificultate până și pe cea mai îndemânatică persoană. Crăciunul acesta, Cercetașii României vin în ajutorul tău și îți vor ambala cadourile, gratuit, la Iulius Mall Iași!  

În 11 ani, am cheltuit cel puțin jumătate de miliard de euro cu R. Moldova. Și degeaba! Prin aceşti bani, România încearcă să-şi apropie Basarabia, să o desprindă de influenţa rusească şi să o determine să aleagă politica Uniunii Europene. Analistul Sorin Ioniţă se întreabă însă dacă aceste fonduri au fost cheltuite corect şi spune că în România aceste ajutoare „sunt tratate într-o manieră semiconfidenţială”.

Intrarea României în Uniunea Europeană a adus nu numai beneficii financiare, ci şi îndatoriri. Din 2007, România a trecut de la statutul de stat beneficiar de fonduri europene, şi la cel de donator. Pe lângă contribuţiile către bugetul Uniunii Europene, România a susţinut financiar trei ţări: Republica Moldova, Serbia şi Georgia. Cei mai mulţi bani au ajuns la vecinii de peste Prut: aproximativ 475 de milioane de euro.

Reconstituirea perfectă a Evului Mediu la 30 km de Iași: copiii n-au văzut niciodată un televizor. La Mădârjac, cele zece suflete ale Luminiţei şi a lui Costel o duc pe de-o zi pe alta, hrăniţi din ajutoarele de la stat, mila oamenilor şi lucrul cu ziua al tatălui. Locuiesc într-o cameră din paie şi pământ, iar de şcoală este interesată doar una dintre fete. Chinuită prin casele de copii, mama spune că nu-l va da pe niciunul în grija Statului.

Povestea lor o întâlnim în multe sate din România, unde sărăcia nu-i împiedică pe părinţi să-şi umple casa de copii. Este şi cazul familiei Costel Andruşcă şi Luminiţa Hanganu din Mădârjac. Au zece copii şi locuiesc toţi într-o cocioabă de cel mult 15 metri pătraţi: o cameră ridicată din nişte grinzi, leaţuri, paie şi pământ.

Cercetările durează atât de mult încât pe unul dintre anchetatori l-a prins vremea de pensionare. La aproape 10 luni de la explozia blocului din Copou, în care şi-au pierdut viaţa două persoane, nu s-a stabilit cu exactitate care au fost cauzele tragediei. Expertizele finale nu au ajuns încă pe masa procurorilor, iar locatarii stau încă printre străini. „Se tergiversează la nesfârşit”, spune Florin Constantin, unul dintre locatarii imobilului. Varianta demolării blocului este tot mai plauzibilă.

O parte dintre locatarii blocului de pe strada Văscăuţeanu, din zona Copou, sunt de părere că nu vor afla prea curând de ce au rămas fără case.

Începând de astăzi şi până duminică, inclusiv, în municipiul Galaţi vor funcţiona mai multe puncte de colectare a ajutoarelor destinate persoanelor afectate de inundaţiile de săptămâna trecută din judeţul Galaţi.

22 de localităţi din judeţul Galaţi se luptă cu efectele inundaţiilor de săptămâna trecută. Oamenii au nevoie de sprijin, aşa că municipalitatea a organizat centre de colectare a ajutoarelor.

Astfel, cei care doresc să doneze sinistraţilor alimente neperisabile, apă potabilă, haine şi pături le pot aduce în trei puncte organizate de Primăria Galaţi, care vor fi deschise zilnic până duminică, între orele 9:00 şi 19:00.

Tot astăzi, se deschide în oraş şi un punct de colectare pentru donarea materialelor de construcţie.

Inundaţiile de săptămâna trecută au afectat 743 de locuinţe din 22 de localităţi ale judeţului Galaţi.

Sinistraţii au nevoie de ajutoare de la materiale de primă necesitate până la mobilier şi materiale de construcţie.

(Sursa: radioiasi.ro)

Din data de 3 octombrie 2015, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară a început acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei ca urmare a prevederilor O.G. 27/2013, de modificare şi completare a OUG nr.70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, respectiv prevederile H.G. nr.778/2013.

Condiții de acordare:

1. Limitele de venituri:

1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:

- 0 – 786 lei/membru de familie pentru familii

- 0 – 1082 lei pentru persoana singură

Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

Notă: În afară de procentele stabilite pentru ajutoarele, din bugetul de stat, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 435/2011, privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în Municipiul Iaşi, au fost stabilite procente suplimentare acordate, pe tranşe de venituri, din bugetul local, în limita maximă admisă ca venit net/membru de familie pentru persoana singură, iar pentru familii s-a mărit plafonul de acordare până la limita de 1000 lei/membru de familie, procentul stabilit drept compensare procentuală fiind de 15% din suma datorata pentru agentul termic consumat pentru încălzirea locuinţei.

1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:

- 0 – 615 lei/membru de familie

Compensaţia este o suma fixă, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.

2. Cererea şi declaraţia pe prorie răspundere se depune, însoţită de actele doveditoare privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate/închiriere/folosinţă, la sediul Direcţiei Comunitare Iaşi, astfel:

- Ajutoarele pentru încălzirea încălzirea locuinţei cu gaz metan – sediul din Şos. Naţională nr.43;

- Ajutoarele pentru încălzirea încălzirea locuinţei cu agent termic, energie electrică, lemne şi combustibili solizi – sediul din Str. Mitropolit Varlaam nr.45.

Precizăm că nu se iau în calcul la stabilirea venitului total al familiei:

- Sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei;

- Sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii;

- Bugetul personal complementar;

- Ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010;

- Bursele de studiu şi bursele sociale din cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu";

- Veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac