fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 14 Februarie 2020

Vineri, 14 Februarie 2020 22:45

A murit fostul ministru Decebal Traian Remeș

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș, a murit, vineri seara, a declarat, pentru Mediafax, Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare, unde Remeș a fost internat mai mult timp. Fostul ministru a murit acasă, în Baia Mare.

Publicat in Social
Un agent de poliție din Vaslui a fost trimis în judecată. El este acuzat că a copiat datele personale ale unei femei, cu care ar fi vrut să continue relația. Agentul mai este acuzat că a pretins sume de bani de la un agent economic, în timpul unor controale.

Publicat in Moldova
Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor anticipate, adoptată în ședința de guvern din 4 februarie, a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare.

Publicat in Guvern
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost achitat, vineri, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, decizia magistraţilor fiind definitivă.

Publicat in Justitie
Anchetă pentru dare de mită la Craiova. Un plic cu o mie de euro a fost găsit de angajaţii Primăriei într-o cutie cu mai multe dosare depuse pentru obţinerea unor autorizaţii de construire.

Publicat in Justitie
Bebeluşul de nouă luni care a fost lovit la cap joi seara, cu drujba, rămâne internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, iar doctorii speră că evoluţia acestuia să fie una bună.

Publicat in Sanatate
Poliţiştii de frontieră din Tulcea au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau cu o autoutilitară, peste 550 kilograme de pește, fără documente legale.

Publicat in Social
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care transporta pe o platformă, un autoturism marca Audi A6, în valoare de 70.000 lei, căutat de autorităţile din Germania.

Publicat in Social
După o noapte petrecută în arest, chirurgul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu.

Publicat in Justitie
Doi adolescenţi care au ameninţat o vânzătoare cu un pistol de jucărie şi i-au cerut încasările au fost reţinuţi de poliţiştii din Curtea de Argeş, urmând să fie prezentaţi, vineri, în faţa procurorilor pentru stabilirea măsurilor preventive.

Publicat in Justitie
Pagina 1 din 3