fbpx
 
O familie cu trei copii, care își achita cu dificultăți ratele la două credite denominate în CHF, la două bănci diferite, a obținut în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) ștergerea completă a unei datorii și reducerea cu 30% a unui alt împrumut, se arată într-un comunicat al Centrului, citat de HotNews. Toate acestea s-au întâmplat în mai puțin de jumătate de an din momentul depunerii primei cereri.

„Am descoperit cifre şocante în Inventarul Forestier Naţional (IFN) şi pot să confirm că, la ora actuală, în România se taie neautorizat într-un an aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

10 angajați de la Apele Române Iași au garantat credite contractate de către un șef din instituție pe nume Nicolae Trofin sau chiar au luat direct credite pentru el. Acum au popriri pe salarii pentru că directorul nu a plătit ratele. La fel a procedat și partenera sa de viață, Roxana Mihaela Chiruță: a luat creditele, nu a mai dat banii, iar subordonații lui Trofin achită nota. Evacuat dintr-un apartament pentru datorii, Trofin s-a mutat, fără acte, în cantonul de la barajul de pe lacul Rediu.  Locuiește acolo împreună cu sora partenerei sale, pe care a angajat-o barajistă.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a anunțat retragerea Statelor Unite din tratatul de dezarmare nucleară INF, un eveniment care deschide o perioadă de incertitudine pentru Uniunea Europeană, potrivit AFP. Americanii au luat decizia după ce au acuzat Rusia că încalcă prevederile Acordului 1987.

Cei mai expuși IFN-urilor, cu un DAE ascuns, de 177%: bătrânii, sărmanii, cei fără educație. Un sistem cinic de înşelat persoane cu educaţie redusă, care nu citesc contractele. Le împrumuţi repede sume mici, debitorii urmând să ramburseze, în rate, de cinci ori mai mult. La asta se pretează o firmă controlată prin mai multe suveici de unul dintre investitorii „onorabili” din România: New Century Holdings, americani ce se laudă că au investit miliarde în 300 de firme locale.   

O pensionară din Iaşi trăieşte de doi ani un adevărat calvar, blestemându-şi zilele pentru că a făcut greşeala de a împrumuta nişte bani de la Credius IFN. Pentru un credit de 2.000 lei, din care a primit doar 1.650 lei, Elena Hristache, în vârstă de 79 de ani, are de restituit, în cinci ani, suma de 9.182,89 lei, adică mai mult de 4 ori şi jumătate suma împrumutată.