fbpx
 
Comuna cu rată de absorbție dublă față de Iași: 40 milioane de euro în 3 ani la Tomești

Comuna cu rată de absorbție dublă față de Iași: 40 milioane de euro în 3 ani la Tomești


Cadența proiectelor europene a transformat suburbia din estul Iașului în ultimii 10 ani

Se construiesc poduri, o nouă piață, se fac reabilitări de blocuri, se face parc fotovoltaic și se lucrează la proiectul liniei de tramvai

Transformarea comunei Tomești continuă, fiind suburbia cu cea mai spectaculoasă evoluție în ultimii 10 ani. Primăria a implementat zeci de proiecte care au completat investiții mai vechi sau a realizat altele complet noi.
Pentru următorii ani, lista de investiții cuprinde zeci de obiective și se bazează, în cea mai mare parte, pe fonduri europene.
„Este foarte mare presiunea, angajații sunt tot timpul în priză. Pe de altă parte, ne-am obișnuit. Realizarea unor proiecte europene este acum o rutină”, spune primarul Ștefan Timofte.
La Tomești s-a ajuns în situația în care marea problemă este acum lipsa banilor necesari cofinanțărilor.

Se lucrează la eficientizarea energetică a blocurilor. Acesta e primul finalizat, proiectul e finanțat prin PNRR

În derulare: refacerea fațadelor și izolarea blocurilor

Un proiect în derulare, foarte important, este izolarea termică a blocurilor din cartier. Valoarea fondurilor europene este de 15 milioane de lei (3 milioane de euro). „Blocurile sunt construite în anii ’80, acum sunt aduse la standardele actuale. Locatarii vor consuma mai puțină energie. Și aspectul lor schimbă foarte mult zona”, a precizat primarul Ștefan Timofte.
Tot în zona blocurilor se derulează o altă investișie nouă: piața de legume și fructe. Proiectul are valoarea de 1,3 milioane de lei și are termen de finalizare peste exact un an.

Șantierele se mută la Vlădiceni

Pentru satul Vlădiceni, Primăria Tomești a prevăzut mai multe proiecte pentru anii care urmează. Trotuarul care să traverseze tot satul urmează să intre în lucru, dar a ajuns la jumătate alt proiect important: un pod nou care să facă legătura auto intre biserică și sat.
„Investiția face parte dintr-un proiect mai mare, care prevede realizarea unor podețe în Chicerea, Tomești și Vlădiceni”, a spus primarul Ștefan Timofte.

Piața de legume este în lucru și va fi finalizată în câteva luni

Parc fotovoltaic pentru comună

Una dintre investițiile la care se lucrează este realizarea unui parc fotovoltaic propriu, care să alimenteze iluminatul public și toate clădirile publice din comună. Un alt proiect important, aflat în derulare, este canalizarea de pe plattforma Comtom, care va deveni astfel zonă industrială.
În total, pentru următorii trei ani, avem în stadiu avansat sau în lucru proiecte europene sau cu finanțare națională de peste 40 de milioane de euro. Și facem și altele noi, în funcție de necesitățile comunei”, a mai declarat primarul Ștefan Timofte.
Suma obținută din fonduri europene reprezintă o absorbție de 3.287 euro/cap de locuitor. Media este foarte bună pentru că în Municipiul Iași, de exemplu, absorbția este de doar 1.800 euro/locuitor. Tomești are 12.169 de locuitori, conform recensământului din 2021, în creștere cu 1.000 de suflete față de măsurătoarea anterioară, în 2011.

Singura problemă este faptul că Primăria Tomești trebuie să obțină banii pentru cofinanțarea proiectelor. „Suma necesară este de aproximativ 10% din valoarea proiectelor. Deci undeva la peste 4 milioane de euro. Banii trebuie în 3 ani, dar nu vom lua banii direct de la bugetul local, ci vom contracta un credit”, a mai adăugat Ștefan Timofte.

Se toarnă betoanele pe noul pod din Vlădiceni

Mașini noi pentru pompieri

În luna ianuarie, Primăria Toimești a depus un proiect transfrontalier care prevede achiziționarea a două mașini de pompieri. Valoarea acestora este de 1 milion de euro, sunt destinate serviciului voluntar de pompieri din comună.
Sunt mașini performante, care vor asigura intervenția imediată la un incendiu, până când vor ajunge pompierii de la ISU. De cele mai multe ori, această intervenție rapidă poate face diferența între dezastru și un incendiu care a distrus ceva ce poate fi reparat ușor”, a mai precizat primarul din Tomești.

Lista proiectelor pe 2023 stă la vedere în biroul primarului Ștefan Timofte. 95% au fost realizate, câteva au fost reportate în 2024

Cel mai mare proiect: linia de tramvai

Cel mai mare proiect de viitor al comunei rămâne însă realizarea, în cooperare cu Primăria Iași, a liniei de tramvai care să unească Iașul cu blocurile de la Tomești.
„Ne-am gândit la o singură linie, între Coca Cola și blocuri. Vom achiziționa două tramvaie cu două capete pentru a merge pe acest traseu. Loc pentru linie este pe șosea. Sunt convins că putem scăpa de aglomerația de la orele de vârf, pentru că mulți oameni își vor lăsa mașinile acasă dacă vor avea posibilitatea să ajungă la capătul orașului repede. Asta ar însemna beneficii și pentru oraș, mai puțină aglomerație, de aceea este un proiect pe care îl discutăm cu Primăria Iași. O parte din linia până la capătul Zonei Industriale este pe terenul orașului. În plus, este o investișie foarte bună pentru viitor pentru că linia de cale ferată va fi traversată cu un pasaj”, a mai explicat Ștefan Timofte.

Article image
De zilele Comunei Tomești, conducerea primăriei localității a anunțat finalizarea unor proiecte importante, începerea altora, dar și planurile de viitor. Printre acestea, unul foarte important: realizarea unui parc fotovoltaic ce ar urma să asigure necesarul de curent electric pentru iluminat public și pentru toate sediile de instituții din localitate.
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 09 Septembrie 2023

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31