fbpx
 
Femeie salvată din apele râului Bistrița, după ce a sărit de pe un pod din Piatra-Neamț

Femeie salvată din apele râului Bistrița, după ce a sărit de pe un pod din Piatra-Neamț


O femeie în vârstă de 63 ani a fost transportată la spital după ce, marţi, a sărit în râul Bistriţa de pe un pod din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu o autospecială complexă pentru intervenţie, o autospecială pentru descarcerare, o barcă şi o ambulanţă SMURD TIM.
„Ajunşi la locul indicat, pompierii au identificat o persoană ce se afla în apele râului Bistriţa, în aval de podul Căprioara. Cu ajutorul bărcii, pompierii au scos din apă o femeie de 63 de ani. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD TIM şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ în stare de conştienţă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, femeia ar fi încercat să se sinucidă.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31