fbpx
 
Tragedie în Iași: o elevă de 11 ani a murit imediat după ce a ieșit de la cursuri

Tragedie în Iași: o elevă de 11 ani a murit imediat după ce a ieșit de la cursuri


O elevă a școlii din comuna Butea, în vârstă de 11 ani, a decedat marți, imediat după ce a ieșit de la cursuri. Fetiței i s-a făcut rău după ora de educație fizică. Din primele informații nu a participat la activități care să o supună la efort fizic, copiii fiind lăsați să se miște în voie.

Fiind încă în apropierea şcolii, cadrele didactice au fost cele care au sunat la Salvare. În momentul sosirii echipajul medical nu a mai putut fi făcut însă nimic, fetiţa fiind declarată decedată.

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comuna Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minora, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Iași pentru NewsPascani.com.

Deocamdată nu se cunosc exact cauzele decesului fetiţei, însă potrivit unor informaţii neoficiale ar fi vorba de o afecţiune a inimii, fiind antecedente de acest fel în familie. Se așteaptă concluziile medicilor legiști pentru a demara o anchetă.

„„Astăzi (n.r.: ieri), la finalul programului școlar, unui copil, elev al Școlii Gimnaziale Butea, i s-a făcut rău, în vecinătatea unității de învățământ. Profesorii și conducerea școlii au sunat la 112 . În jurul orei 15.00, echipajul ambulanței care s-a deplasat la Butea a constatat decesul elevei.În acest moment, instituțiile abilitate analizează împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic. Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite condoleanțe familiei pentru pierderea suferită”, se arată într-un mesaj transmis de ISJ Iași.

 

Sursa: NewsPascani.com


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31