Italienii au venit cu oferte subevaluate la licitaţii şi au sperat să o rezolve cumva. Amabilităţile au durat un an întreg, timp pierdut şi înregistrăm premiera primului proiect cu fonduri europene reziliat la Iaşi.
Problema e mult mai complexă. Şi Palatul Braunstein este subevaluat, câştigat tot de nişte firme italiene al căror nume nu spune nimic. Nu ştiu cum o s-o scoată la capăt sub copertinele care acoperă întreg şantierul şi în care s-a lăsat liniştea.
Legea garantează contractul ofertei celei mai mici, dar managerul public trebuie să gestioneze realist problema, nu să anunţe triumfalist realizări care nu există. Impactul Ordonanţei 114 a crescut cheltuielile cu forţa de muncă în construcţii, iar la proiectele europene e nevoie de ajustări negociate asiduu cu organismele UE, la nivel regional şi naţional.
Chirica e depăşit de jocul acesta. Rolul pe care îl joacă este strict local, iar asocierea cu Suceava şi alte câteva oraşele din nord e un simplu foc de paie, un conclav provincial irelevant cu nişte lideri care sunt pe ducă în propriile fiefuri şi în propriul partid.
Managementul Iaşului e unul pur festivist, cu o ciubucăreala ferventă în spatele scenei în beneficiul câtorva familii care stau bine înfipte în bugetul local. Anvergura lui Mihai Chirica este, din păcate, foarte mică. E o degringoladă bine mascată de supraexpunerea mediatică, prin care se bate apa în piuă şi se vinde iluzia unei schimbări care de fapt nu există. În afară cosmetizărilor sclipicioase, Iaşul n-a făcut în aceşti patru ani niciun un pas în vreo investiţie majoră. Oraşul trăieşte sub efectul unei amăgiri în masă. N-am avut nici măcar baronii potenţi pe care i-au avut alţii şi nici norocul unui mare reformator care să taie reţelele osificate. Sunt aceleaşi de 20-30 de ani, au dus-o bine mersi cu Chirica.
Guvernarea PSD a relaxat cadrul instituţional, considerând că România are nevoie de un mediu prietenos pentru toate afacerile, inclusiv în sectorul public, după anii asupririi DNA. Numai că acest lucru a încurajat delăsarea politicienilor, exacerbarea populismului şi reactivarea filierelor de corupţie la nivel local. Libertatea de mişcare a fost mult mai mare, iar Mihai Chirica a beneficiat din plin de acest cadou oferit, culmea, chiar de Liviu Dragnea. A făcut schimburi de terenuri scandaloase, jonglerii imobiliare şi, la pachet, n-a fost nevoit să mişte un deget pentru vreo mare investiţie, a dormitat în studiouri şi în live-uri pe Facebook. A fost protejat şi a prosperat sub cupola întregului sistem bazat pe consum, creat de PSD.
Cutremurul scrutinurilor ce urmează nu poate fi generat decât la nivelul „deep state"-ului, la nivelul strategilor care fac selecţia tipului de lideri pe care ni-i pun în faţă. Vor putea înţelege această nevoie de resetare? E capabil sistemul politic românesc să schimbe paradigma, să pună în față investiţiile, eficiența, meritocraţia, productivitatea de care toate marile comunităţi au atâta nevoie? Sau Sistemul va menţine filierele şi va propune oameni care să livreze în continuare grupurilor de interese. Votul nu are nicio însemnătate, dacă selecţia e făcută prost.
