fbpx
 
Alexe-Baba, noiembrie 2020: Și astfel s-a parafat o înțelegere care a dus la încălcarea unui noian de legi Alexe-Baba, noiembrie 2020: Și astfel s-a parafat o înțelegere care a dus la încălcarea unui noian de legi

EXCLUSIV. Baba și-a pus singur examinatorii din concurs. Alexe a inventat două hotărâri CJ paralele


Vlad Baba nu avea vechimea necesară pentru a fi manager la Școala Populară de Arte: se cereau 5 ani, el avea 3 ani și 9 luni

Interceptări și capturi electronice arată că Vlad Babă și-a ales singur doi din cei trei examinatori la concursul său de manager. I-a propus nominal lui Costel Alexe iar acesta a acceptat. 

Costel Alexe a scos o Hotărâre CJ prin care croia condițiile de concurs special pentru Vlad Baba, uitând să abroge o Hotărâre CJ anterioară, scoasă în mandatul PSD, fix cu același obiect: funcția de manager la Școala de Arte

Salariul lui Vlad Baba a fost majorat nejustificat cu 2.700 de lei, ignorându-se cadrul legal

DNA i-a pus sechestru pe apartament lui Costel Alexe în acest dosar

Rechizitoriul din dosarul Alexe-Baba, trimis, săptămâna trecută, la instanță de DNA, conține detaliile unor inginerii penale care au transformat Consiliul Județean Iași și Școala Populară de Arte „Titel Popovici” în puncte de lucru ale unei adevărate Mafii administrative.

Rezultatul: impunerea ca șef ilegal, inițial interimar, apoi plin, la Școala de Arte a lui Vlad Baba și angajarea la aceeași instituție, prin trucarea unor concursuri, a două persoane, inclusiv prin complicitatea a două subordonate ale lui Baba. Ultimii patru și-au recunoscut faptele penale.

Deasupra tuturor acestor infracțiuni a existat acceptul și participarea directă sau indirectă a președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe. Pentru protejatul său - Baba, Alexe a acceptat un lucru rarisim: adoptarea unei hotărâri de Consiliu Județean care stabilea condiții de concurs croite pentru Baba, fără a abroga o hotărâre anterioară, din 2020, care conținea alte condiții de participare pentru același post!

În plus, Alexe a numit în comisia de concurs care a consfințit numirea pe post a lui Baba două persoane pe care chiar acesta le propusese. Cu alte cuvinte, Baba și-a ales singur examinatorii!

Nu avea vechimea necesară pentru a deveni interimar

Prima dezvăluire din rechizitoriul DNA arată că Vlad Baba nu avea dreptul nici măcar să fie manager interimar la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, instituție subordonată Consiliului Județean (CJ).

Președintele Costel Alexe și șeful de la Resurse Umane din CJ, Radu Gabriel Apetrei, ticluiseră următorul plan pentru a-l impune pe Baba în post: pe 10 noiembrie 2020, acesta a fost angajat consilier personal al lui Alexe. A doua zi, pe 11 noiembrie, Baba a fost detașat ca manager interimar la „Titel Popovici” începând cu a doua zi.

Ulterior, în vara lui 2021, a fost organizat un concurs la care s-a înscris doar Baba și, nici o surpriză, acesta a câștigat postul cu o notă excepțională, aproape de maximum.

Sediul Școlii de Arte „Titel Popovici”

Când au luat la puricat toate actele din dosarele lui Baba și le-au combinat cu rezultatele unor mărturii, percheziții și interceptări, procurorii DNA au identificat un lung șir de ilegalități.

Primul, după cum am menționat mai sus, se leagă de angajarea prin detașare a lui Babă ca interimar. Reglementările legale arătau că, pentru acest post, trebuie îndeplinită o condiție de vechime. În cazul Școlii, aceasta trebuie să corespundă precedentelor din anunțurile pentru acest post – concursul anterior, care avusese loc în 2014, și cel dintr-o procedură aprobată de CJ, în februarie 2020, pentru stabilirea unui manager, dar care a fost suspendată din cauza pandemiei.

În ambele situații se menționa că managerul de la Școală, fie interimar, fie definitiv, trebuia să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani. Baba avea doar 3 ani, 9 luni și 4 zile. În plus, această perioadă nu constituia vechime în sensul legal: Baba fusese angajat pe perioadă determinată ca actor la Ateneul din Iași, iar apoi, drept „consultant artistic” și „organizator producție” la două firme deținute de el - fie personal, fie prin intermediul membrilor familiei. „(...) nici calitatea inculpatului Baba de administrator al unei societăți comerciale, nici colaborator în cadrul unor proiecte artistice, nici titlul universitar de licențiat în artele spectacolului (actor), nu fac obiectul unor raporturi de serviciu sau profesii liberale”, s-a conchis în rechizitoriu.

Detașat manager când Școala încă avea manager

Anchetatorii au mai descoperit dovezi care au condus spre ideea că toate demersurile lui Alexe și ale șefului de la Resurse Umane au avut ca scop favorizarea lui Baba. Unele dintre măsurile celor doi au fost flagrante și constituie neglijențe care i-au deconspirat:

  • Legea spune că, prima dată, conducătorul instituției emite o dispoziție de angajare, iar după aceea se încheie contractul individual de muncă. În cazul angajării lui Baba drept consilier personal, lucrurile au stat invers;
  • Sfidându-se logica, nota de fundamentare prin care s-a propus detașarea lui Baba pe funcția de manager al școlii are un număr de înregistrare anterior Notei de fundamentare prin care s-a propus încetarea interimatului fostului manager și, practic, vacantarea funcției. Deci Baba a fost numit manager în timp ce, scriptic, Școala încă avea manager. De asemenea, la documentația aferentă detașării este anexat un înscris prin care Baba își prezintă acordul pentru detașare. Și acest acord este înregistrat anterior vacantării acestei funcții.

Fără număr și fără lege

Tot pentru perioada inițială, de manager interimar, procurorii au mai găsit două ilegalități. Prima se referă la faptul că Alexe îl putea numi pe interimarul de la Școală pentru o perioadă de maximum 120 de zile.

Chiar în actul inițial de detașare, din 11 noiembrie 2020, era menționat acest lucru. Cu toate acestea, pe 11 martie 2021, la expirarea celor 120 de zile, lui Baba i s-a prelungit interimatul până pe 8 iulie, iar la data din urmă, din nou, de data aceasta până la terminarea concursului pentru post, procedură care se derula în acea perioadă.

„(…) se constată și că angajarea inculpatului Babă la Cabinetul Președintelui CJ Iași este una formală, lipsită de conținut și de fond, în sensul că atât Președintele CJ Iași, inculpatul Alexe Costel, cât și Șeful Serviciului Resurse umane și salarizare, inculpatul Apetrei Radu Gabriel, dar și Baba Vlad Corneliu, au avut de la început reprezentarea clară că acesta din urmă nu va activa în cadrul Cabinetului Președintelui CJ Iași, că angajarea sa este doar rezultatul unor favoruri personale și servește doar ca bază aparent legală pentru promovarea lui Babă Vlad Corneliu, prin detașare, în funcția urmărită de la început, respectiv cea de manager al Școlii Populare de Arte Titel Popovici Iași
Fragment din rechizitoriu

A doua ilegalitate este mai gravă: salarizarea lui Babă la Școală nu a fost cea a unui manager interimar, ci aceea a unui consilier personal la CJ: „Rațiunea pentru care, în mod ilegal, inculpatul Alexe Costel, cu complicitatea inculpaților Apetrei Radu Gabriel și Baba Vlad Corneliu, a invocat un temei juridic general (din Codul muncii), în condițiile în care exista temei juridic legal special cu privire la ocuparea interimară a postului de manager, este acela de a majora inculpatului Baba Vlad Corneliu folosul patrimonial injust dobândit prin detașare, în sensul că, la acel moment (dar și în prezent), remunerația specifică funcției de manager era inferioară indemnizației de consilier la Cabinetul Președintelui CJ: 5.966 lei/lunar brut manager față de 8.730 lei/lunar brut ca și consilier, de unde rezultă o diferență de 2.764 lei/lunar brut.”

Alexe a modificat condițiile de concurs fără a le abroga pe cele anterioare

Următoarea ilegalitate descoperită de DNA denotă o sfidare crasă a legii, dar ridică semne de întrebare și asupra integrității altor structuri din Consiliul Județean, dar și a profesionalismului consilierilor județeni.

DNA a accentuat în rechizitoriu faptul că, în februarie 2020, plenul Consiliului Județean votase o hotărâre care stabilea condițiile de organizare ale unui concurs pentru postul de manager al Școlii (la acel moment, dar și ulterior, până în vara lui 2021, condusă de un interimar). Din cauza pandemiei, derularea concursului a fost stopată, dar a fost permisă în septembrie 2020, dată la care hotărârea din februarie 2020 s-a reactivat, era în vigoare.

Cu toate acestea, fără a suspenda efectele/abroga această hotârâre, Alexe a inițiat o alta, în mai 2021, exact cu același obiect – stabilirea condițiilor pentru participanții la funcția de manager al Școlii. Plenul CJ a aprobat propunerea lui Alexe pe 26 mai 2021.

Prin urmare, existau, după acea dată, două hotărâri de CJ care stabileau, în paralel, același lucru. A fost pusă, însă, în aplicare de Alexe doar a doua, care îl favoriza pe Baba și se plia pe condițiile pe care acesta le îndeplinea.

DNA enumeră noile reguli, croite pentru Baba

DNA a făcut o comparație, punct cu punct, a condițiilor de participare stabilite de hotărârile din 2020 și 2021, stabilind că ultimele erau menite „pentru a-i crea condițiile (lui Baba n.r.) ca acesta să se poată înscrie la concurs”:

- condiția de studii absolvite, spre deosebire de 2020, în 2021 a fost restrânsă doar la ramura de științe „Arte” (Baba, absolvent de Arte), fiind eliminată ramura „Psihologie și științe sociale” (s-a urmărit restrângerea ariei de absolvenți care se puteau înscrie);

- a fost introdusă suplimentar în 2021, față de 2020, condiția absolvirii de master în management sau în specialitatea studiilor (Baba, absolvent de master);

- condiția vechimii în specialitatea studiilor a scăzut în 2021 la minimum 4 ani de la minim 5 ani în 2020 (Baba, la momentul înscrierii la concursul de proiecte de management, avea sub 5 ani vechime în specialitatea studiilor);

- condiția de experiență în management de minimum 4 ani (în 2020 era de minimum 3 ani) sau specializări în domeniul managementului, ce puteau fi dovedite fie prin absolvirea unui curs de management, fie prin experiență în conducerea/administrarea unei instituții, companii (private sau de stat), organizații neguvernamentale, dovedită prin adeverință.

Se constată în cazul acestei condiții de experiență în management, că, spre deosebire de concursul din 2020, pentru concursul din 2021 a fost adăugată și experiența în „administrarea” (în 2020 era doar conducerea) unei companii „private” (în 2020 era doar „unei companii), în condițiile în care, conform adeverinței depuse, Baba fusese administrator la o firmă deținută de acesta și familia sa.

Unde a fost Direcția Juridică din CJ?

Este neclar și îngrijorător că existența celor două hotărâri de CJ care au funcționat în paralel nu a fost sesizată și stopată de structurile din Consiliul Județean care trebuiau să își dea avizul, în special Juridicul, prin directorul Gabriela Alungulesei, care conduce acest serviciu de mulți ani, sau Secretariatul general prin Lăcrămiora Vernică Dăscălescu, alt personaj cu multă experiență în administrație, care trebuie să verifice legalitatea tuturor proiectelor de hotărâre.

„(…) inculpatul Alexe, în realizarea rezoluției infracționale, s-a văzut «forțat» de împrejurări pentru a apela la o nouă hotărâre care să-i permită modificarea condițiilor de concurs, mai exact a încercat să evite declanșarea unui nou scandal mediatic local care i-ar fi «pătat» imaginea publică și politică, în sensul că, dacă ar fi organizat concursul în baza vechii hotărâri (cu modificările necesare, cum era legal), s-ar fi văzut în situația să trebuiască să modifice «la vedere» condițiile de participare din vechiul anunț în favoarea inculpatului Baba, or, această favorizare ilegală și evidentă ar fi atras reacția promptă și firească a presei locale în contextul în care, încă de la angajarea și numirea lui Babă ca manager interimar din noiembrie 2020, presa locală a devoalat în spațiul public faptul că Baba nu îndeplinea condițiile pentru a fi numit manager interimar raportat la acea vechime de 5 ani în specialitatea studiilor.”
Fragment din rechizitoriu. „Presa locală” a însemnat REPORTER care, în perioada februarie-iunie 2021, a scris, în exclusivitate, două anchete despre ilegalitățile de la Școala de Arte

Consilierii n-au sesizat că votează de două ori același lucru

De asemenea, este curios cum nici reprezentanții Opoziției nu au observat „dublajul” care a avut loc la o distanță de un an și două luni.

REPORTER a consultat procesul-verbal al ședinței de CJ din 26 mai 2021, atunci când s-au aprobat condițiile pe măsura CV-ului lui Baba: nimeni, de la nici un partid, nu a sesizat în plen faptul că se vota ceva ce exista deja, fără a fi abrogat.

Singurul care s-a apropiat a fost, culmea, liderul consilierilor județeni PNL, Romeo Vatră, care, pe fondul unei dispute pe seama reprezentantului instituției în comisia de concurs a spus: „Pe mine mă miră, mă uimește intenția PSD de a propune reprezentanți din partea PNL ținând cont că nu mai departe de acum un an sau un an și ceva am mai avut o comisie de selecție la Școala Titel Popovici și atunci noi chiar am insistat să avem reprezentanți în comisie și, prin votul celor de la PSD, PNL nu am avut atunci nici un membru în comisiile de selecție si de contestații de la Titel Popovici.” PNL este partidul lui Alexe.

Interceptări: Baba și-a pus singur oamenii care să-l examineze

O altă constatare a DNA: a fost influențată de către Baba componența comisiei de concurs care, în vara lui 2021, a dus la numirea sa ca manager plin.

În rechizitioriu se scrie negru pe alb: „Această nouă structură a comisiei, atât din punct de vedere al numărului de membri (minimală) dar și a persoanelor desemnate, a fost rezultatul demersurilor realizate de inculpatul Baba Vlad Corneliu pe lângă inculpații Alexe Costel și Apetrei Radu Gabriel, întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză (interceptări, percheziții informatice, etc.), inculpatul Baba Vlad Corneliu a fost cel care a solicitat celor doi să reducă numărul de membri la 3.

Mai mult, tot inculpatul Baba a fost cel care a avansat sus-numiților numele persoanelor pe care le dorește în comisie, stabilind chiar contacte cu acești membri (.....) din perspectiva numirii lor în comisie (adică înainte de a fi desemnați în comisie)”.

De pe site-ul Consiliului Județean lipsesc dispozițiile 326 și 336 din 1 și 6 iulie 2021 prin care au fost numiți de Alexe cei doi membri aleși de Baba. Din partea CJ, reprezentant a fost Radu Ionel Ursanu (PMP), președintele Comisiei de Cultură din CJ. PMP este aliatul PNL în plenul CJ.

I-au dat subiectele înainte de proba scrisă

În perioadele cât a fost interimar și, apoi, manager plin (în ultima calitate se află și acum), Baba nu s-a oprit din a apela la inginerii penale. Anchetatorii au stabilit că a contribuit la angajarea a două persoane la Școala de Arte, prin trucarea concursurilor.
„(…) s-a demonstrat că, de obicei, în cadrul celorlalte concursuri, Baba Vlad stabilea condițiile în funcție de persoana pe care dorea să o angajeze pe posturile în cauză”, au precizat anchetatorii care au obținut mărturii legate de presiunile făcute de manager asupra membrilor comisiilor de concurs pentru „a ieși cine trebuie”.

Andreea Popovici

Cele două persoane angajate fraudulos, Andreea Popovici și Ilie Vintzi, au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, la fel procedând două angajate din cadrul Școlii care i-au dat subiectele lui Popovici, respectiv i-au furnizat lui Vintzi o adeverință falsă ca să îndeplinească criteriul de vechime necesar la înscriere.

Sechestru pe un apartament al președintelui CJ

Iată faptele acuzate de DNA în trimiterea în judecată:
- în ceea ce îl privește pe Alexe, acesta este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată);
- Apetrei - de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată);
- Babă - de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte din care una în formă continuată), instigare la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, cu scopul obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de uz de fals.

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Iași, în faza de camera preliminară.

Pentru suma de aproape 150.000 de lei pe care Baba a încasat-o ca manager la Școala de Arte în perioada cercetată de procurori și stabilită de aceștia drept prejudiciu, a fost pus sechestru pe câte un apartament deținut de Alexe și Apetrei, precum și pe un cont al lui Baba.

Atât Consiliul Județean, cât și Școala de Arte nu s-au constituit părți civile în dosarul penal, votul majoritar al consilierilor județeni – alianța PNL-PMP care îl susține pe Alexe -, decizând ca suma să fie revendicată într-un proces civil, ulterior unei sentințe definitive de vinovăție din dosarul întocmit de DNA.  

Article image
Rechizitorul Direcției Naționale Anticorupție arată, în detaliu, modul în care Costel Alexe, fost ministru al Mediului, a cerut mită de la un oficial al combinatului siderurgic din Galați, precum și ingineriile birocratice puse la cale pentru a ascunde șpaga ca fiind o sponsorizare acordată unei asociații a familiei sale. În acest sens, unul dintre contractele de sponsorizare a fost antedatat, lucru dovedit de anchetatori.
Autor cristi tanasa Anchete 29 Iunie 2022

Article image
În cursul zilei de luni, 11 iulie, la Tribunalul Iași a fost înregistrat un  dosar penal, venit de la DNA, în care, printre inculpați, se află numele actualului președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Este a doua oară în ultimele trei săptămâni când Alexe este trimis în judecată de procurorii anticorupție.
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 12 Iulie 2022


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31