fbpx
 
Bucureștean transportat în stare critică la spital, după ce a fost înjunghiat de soție. Femeia a fost arestată preventiv

Bucureștean transportat în stare critică la spital, după ce a fost înjunghiat de soție. Femeia a fost arestată preventiv


O femeie de 47 de ani din Bucureşti a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, joi, în timp ce se afla în locuinţa comună din Sectorul 4 al Capitalei, femeia şi-a agresat soţul, în vârstă de 57 de ani, pe care l-a înjunghiat de două ori cu un cuţit în zona toracelui, prima dată în jurul orei 02,00, iar apoi în jurul orei 15,00, provocându-i două plăgi penetrante abdominale.
Bărbatul s-a deplasat la un magazin din apropierea locuinţei pentru a cere ajutor, iar angajaţii de acolo au apelat numărul de urgenţă 112.
Echipajele medicale sosite la faţa locului l-au transportat pe bărbat la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind critică şi în prezent.
Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: