fbpx
 
Medellin-ul României: două tone de cannabis ridicate de pe o plantație din Mehedinți

Medellin-ul României: două tone de cannabis ridicate de pe o plantație din Mehedinți


Anchetatorii au confiscat două tone de cannabis în urma unor percheziţii făcute în judeţul Mehedinţi, ancheta vizând cinci persoane, între care doi cetăţeni italieni, care au înfiinţat o cultură de cannabis pe un teren de 4.000 de metri pătraţi.

 

Cannabisul a fost plantat şi întreţinut de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, pe terenul bunicului său, la cererea unui cetăţean italian, iar plantaţia era păzită în permanenţă, la marginea acesteia fiind montat un cort, spun procurorii DIICOT.

 

Potrivit procrorilor DIICOT, în satul Poiana Gruii din judeţul Mehedinţi, pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătrați, a fost înfiinţată o cultură de cannabis, plantele fiind cultivate simetric, pe 13 rânduri, la o distanţă de 50-60 de centimetri între ele. Plantele, cu o înălţime de un metru şi jumătate - se aflau în ultima etapă a vegetaţiei înainte de recoltare. De asemenea, pe cultura respectivă a fost găsită şi o instalaţie care asigura irigarea plantelor.

 

Cannabisul a fost plantat şi întreţinut de către un bărbat de 38 de ani, pe terenul bunicului său (la care locuieşte fără forme legale, la cererea unui cetăţean italian originar din Napoli, pentru care a lucrat în perioada 2012-2016. Pentru lucrările de întreţinere, în general curăţare a buruienilor, bărbatul a fost ajutat de către tatăl său, precum şi de către alte persoane din sat pe care le-a plătit cu ziua.

 

Pe perioada verii, bărbatul a păzit în permanenţă plantaţia de cannabis, având montat şi un cort la marginea plantaţiei, iar în prezent asigura paza din maşina sa.

 

De asemenea, procurorii au mai stabilit că în luna iulie a acestui an bărbatul a cumpărat o locuinţă la marginea satului Poiana Gruii, la circa 500 de metri de plantaţia de cannabis, locuinţa urmând să fie folosită pentru a prelucra plantele de cannabis ce vor fi recoltate.

 

Vineri, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au intervenit pentru prinderea în flagrant a cinci persoane suspectate în acest dosar, între care doi cetăţeni italieni. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat aproximativ două tone de cannabis.

 

La sediul DIICOT au fost duse, pentru audieri, 11 persoane. În acest dosar, procurorii fac cercetări pentru „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”, şi pentru “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30