fbpx
 
Percheziții la o grupare de proxeneți din Timișoara care exploata sexual mai multe tinere, printre care și minore

Percheziții la o grupare de proxeneți din Timișoara care exploata sexual mai multe tinere, printre care și minore


Nouă percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializată în traficul de persoane au avut loc, joi dimineaţă, la Timişoara. Mai multe tinere, printre care şi minore, au fost exploatate sexual de către membrii reţelei.

Percheziţiile au fost efectuate, joi dimineaţa, în nouă locaţii din Timişoara de către procurori ai DIICOT, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timişoara, trupele speciale ale Poliţiei şi jandarmi.

În timpul percheziţiilor realizate pentru destructurarea reţelei specializate în traficul de persoane a fost ridicat inclusiv liderul reţelei, Marius Stanciu, dintr-o locuinţă din zona Eroilor, din Timişoara.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au exploatat sexual mai multe tinere în ultimul an, inclusiv minore, cărora le găseau clienţi prin intermediul anunţurilor sau erau trimise direct pe stradă, la Timişoara.

Majoritatea sumelor de bani pe care tinerele le primeau ajungeau la membrii reţelei.

În total, unsprezece persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timişoara, în cursul zilei de joi.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30