fbpx
 
Nouă microbuze care transportau ilegal muncitori în țările din vestul Europei, indisponibilizate de polițiștii suceveni

Nouă microbuze care transportau ilegal muncitori în țările din vestul Europei, indisponibilizate de polițiștii suceveni


Şoferii care transportă în mod ilegal muncitori sezonieri în străinătate au intrat în vizorul poliţiştilor suceveni.

Săptămâna trecută, oamenii legii au indisponibilizat nouă microbuze de transport persoane, în urma unor controale fără precedent la nivelul judeţului Suceava.

„În cadrul acţiunii au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.895 lei, cele mai multe la Legea 38/2003 privind regimul transportului public de persoane şi H.G. 1373/2008 privind transportul rutier. De asemenea, în cadrul acţiunii au fost reţinute 9 permise de conducere pentru încălcarea legislaţiei rutiere. 

Totodată, au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare ale unor vehicule destinate transportului de persoane pentru lipsă ITP, defecţiuni tehnice sau lipsa conformităţii privind trasportul de persoane. Poliţiştii au dispus indisponibilizarea a 9 autovehicule tip microbuz, identificate în trafic cu care se efectua transport de persoane cu încălcarea Legii 38/2003 privind regimul transportului public de persoane”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Suceava.

Oamenii legii susţin că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31