fbpx
 
Foto: Facebook/Ion Nicolae Foto: Facebook/Ion Nicolae

Cine este românul ucis în atentatul terorist de la Kabul: „Era un om bun”


Românul ucis în atentatul terorist din Kabul este originar din localitatea ialomiţeană Fierbinţi. Bărbatul şi-a pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi, după ce la Ambasada României la Kabul a avut loc un atentat terorist.

Vasile Rădună (foto stânga) a plecat din ţară în luna aprilie a acestui an, cu o zi înainte ca tatăl lui să fie înmormântat.

„Este o zi neagră pentru comunitate! Vasile Rădună mi-a fost coleg din şcoala generală până la liceu. Era un om bun!”, spune primarul localităţii Fierbinţi Târg, Dobrică Pârvu.

Primarul localităţii Fierbinţi a povestit pentru „Adevărul” despre prietenul său din copilărie, cutremurat de tragedia petrecută în Afganistan.

„Ce să vă spun? E o nenorocire imensă. Are o fetiţă în vârstă de 9 ani, a rămas orfană de tată. Sile locuia la Bucureşti, alături de familie, dar aici venea tot timpul pentru că renovase casa părintească. Părinţii nu mai trăiesc. Tatăl a murit cu o zi înainte de plecarea lui în Afganistan, iar mama lui înainte cu un an. În localitate îl mai are pe fratele său, mai mare cu câţiva ani. Cumnata lui este bibliotecară în Fierbinţi, iar fratele este pompier la Urziceni", povesteşte primarul. Toată lumea din Fierbinţi Târg a fost cutremurată de această veste.

„Am fost colegi de şcoală, din clasa a V-a până la liceu. Am făcut Armata împreună la Jandarmerie, am flăcăit împreună, aşa cum se spune la noi, mergeam la discotecă, ne distram, era un prieten de toată isprava. Ultima dată l-am văzut cu câteva zile înainte de misiunea din Afganistan. Venise la Primărie să plătească taxele şi impozitele la casă. Nu mi-a spus unde pleacă, probabil era secretul misiunii, dar mi s-a părut mai serios, nu mai era băiatul volubil pe care îl ştiam, era mai matur", povesteşte primarul din Fierbinţi Târg.

Soţia lui Vasile Rădună este asistentă medicală la un spital din Bucureşti. Probabil, spune primarul din Fierbinţi Târg, va alege să-l înmormânteze în Capitală.

„Era tipul de fierbinţean corect, crescut la ţară, cu spirit de echipă, modest, cinstit, nu ajunsese să fie influenţat de viaţa din Bucureşti. Mergea în misiuni de vreo 10 ani, fusese agent de securitate la mai multe ambasade ale României în lume. Ştiu că de mulţi ani îşi dorea astfel de misiuni. Iată că într-un final acest lucru i-a fost fatal. El este un erou acum, ne pare foarte rău pentru această pierdere, nu pot să vă explic în cuvinte", spune primarul.

 

Citește mai mult AICI


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31