fbpx
 
Drumul migranților: 20 de persoane care încercau să treacă ilegal în Ungaria, prinse într-o singură zi

Drumul migranților: 20 de persoane care încercau să treacă ilegal în Ungaria, prinse într-o singură zi


În urma unor acțiuni desfășurate în zona de competență, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Vărşand, Borș și Nădlac au depistat douazeci de cetăţeni din Irak, Siria, Libia, Algeria și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.

În data de 14.12.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 03.30, la aproximativ 400 de metri faţă de linia de frontieră, au fost depistate zece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, respectiv Siria, opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani şi doi minori în vârstă de 17 ani. Aceştia au declarat faptul că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Tot în data de 14.12.2019, în jurul orei 21.30, un echipaj format din polițiști de frontieră, aflat în serviciu în zona de competență Sectorului Poliției de Frontieră Borș, a oprit la control, pe comunicația Borș-Santău, un autoturism care circula în regim taxi. În autoturism au fost identificate trei persoane, cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

Extinzând verificările, în apropierea localității Tămășeu, au fost mai descoperiți alți cinci cetățeni străini, care se deplasau pe jos spre frontiera cu Ungaria.

În urma cercetărilor, s-a constatat că persoanele în cauză sunt cetățeni Libia, Algeria, Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 17 și 40 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Și politiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II au depistat, în data de 13.12.2019, în apropierea punctului de frontieră, două persoane de sex masculin. S-a procedat la legitimarea acestora, bărbații prezentând două permise de şedere având însemnele autorităţilor din Suedia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cei doi sunt cetăţeni din India, în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, care intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei în baza documentelor false.

Și în acest caz poliţiştii de frontieră  au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.        


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31