Începând cu domnia lui Carol I și continuând cu domniile lui Ferdinand I, Mihai I, Carol al II-lea, și din nou, Mihai I, ziua de 10 mai a fost sărbătorită de români ca Zi Națională.
În urma abdicării domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe 11 februarie 1866, s-a repus în discuție rațiunile aducerii în România a unui prinț străin care aveau drept obiectiv menținerea stabilității interne, a coeziunii și unității naționale, consolidarea autonomiei și pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenței, pentru modernizarea statului.
Cu acordul Locotenenței Domnești, Ion Ghica, președinte și ministru de externe, în cadrul guvernului provizoriu, l-a propus în calitate de domn al României pe contele Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei.
În urma refuzului acestuia, pe 31 martie 1866, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf, unde i-a făcut aceeași propunere ofițerului Carol de Hohenzollern. Propunerea a fost acceptată și, după plebiscitul național din 2 – 8 aprilie 1866, soldat cu un rezultat pozitiv — 635.969 “pentru” și doar 244 ”contra”—, prințul Carol a devenit domnitor al României.
Pe 10 mai 1866, însoțit de Ion C. Brătianu, principele Carol I a intrat în București, fiind primit de o mulțime entuziastă.
Pe 10 mai 1877, au avut loc, la București, o serie de festivități prilejuite de proclamarea Independenței României.
Pe 9 septembrie 1878, Consiliul de Miniștri a hotărât acordarea titlului de Alteță Regală lui Carol I, realizându-se, astfel, un prim și important pas spre proclamarea Regatului României.
Pe 10 mai 1881, România este proclamată Regat și astfel Carol I devine din principe al țării, regele României.
Sursa: Europa FM
