fbpx
 
Sepsi OSK a câștigat Supercupa României, după 1-0 cu Farul Constanța (VIDEO)

Sepsi OSK a câștigat Supercupa României, după 1-0 cu Farul Constanța (VIDEO)


Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câştigat Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană'' din Ploieşti.

Sepsi OSK a reuşit pentru al doilea sezon consecutiv dubla Cupa României-Supercupa României.

Diferenţa a fost făcută de golul marcat de Ion Gheorghe (25), după un joc modest făcut de campioana României.

Prima repriză a fost una anostă, practic fără ocazii de gol până în min. 44, când slovacul Safranko a fost blocat in extremis de Aioani în 5 metri.
Sepsi OSK a marcat după doar 23 de secunde de la începutul reprizei secunde, prin Ion Gheorghe, cu capul din 6 metri, din centrarea lui Denis Ciobotariu.

În continuare, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a fost echipa mai activă şi care şi-a creat ocazii bune de gol.
Portarul Aioani a degajat greşit (52), dar tot el a apărat lobul trimis de Ştefănescu de la distanţă.
Prima ocazie a formaţiei pregătită de Hagi a venit în min. 54, când Sali a şutat din întoarcere peste poartă din careu.

Sepsi OSK a mai avut două şanse de a-şi dubla avantajul, dar Cosmin Matei (61) a fost deposedat in extremis de Boli în 6 metri, iar Aioani l-a blocat în min. 74, după o eroare a lui Mihai Popescu.
Alibec a tras peste poartă de la 20 de metri (81), tot el expediind şi primul şut pe poartă al constănţenilor în acest meci (83), din lovitură liberă de la circa 25 de metri, respins în corner de Niczuly.

Farul a căutat egalat, dar şi-a mai creat cu greu o oportunitate notabilă, în min. 90+6, la ultima fază, când Mihai Popescu a trimis din voleu peste poartă de la 18 metri.
Farul rămâne în palmares cu o Supercupă (2019 - când se numea FC Viitorul), pierzând alte două (2017 şi 2023).
Sepsi OSK are un procentaj perfect, cu două Supercupe jucate şi două câştigate, antrenorul Liviu Ciobotariu având parte de un debut cu trofeu la echipa covăsneană.
Evoluţia Farului este îngrijorătoare, având în vedere că echipa antrenată de Hagi va juca miercuri, la Ovidiu, cu FC Sheriff Tiraspol (20:30), în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Farul Constanţa - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0)
A marcat: Ion Gheorghe (25).
Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană''
Supercupa României
Au evoluat echipele:
Farul: 12. Marian Aioani - 25. David Kiki (22. Dan Sîrbu, 46), 5. Diogo Queiros (3. Mihai Popescu, 62), 21. Kevin Boli, 27. Andrei Borza - 16. Dragoş Nedelcu, 8. Ionuţ Vînă (10. Marco Borgnino, 46), 18. Andrei Artean - 26. Adrian Mazilu (29. Valentin Dumitrache, 71), 7. Denis Alibec, 77. Enes Sali (9. Rivaldinho, 62). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Buzbuchi - 4. Kevin Doukoure, 13. Fabio Vianna, 80. Nicolas Popescu.
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly - 13. Denis Ciobotariu, 44. Mihai Bălaşa, 82. Branislav Ninaj, 25. Bogdan Oteliţă (17. Darius Oroian, 69) - 6. Nicolae Păun, 5. Jonathan Rodriguez - 11. Marius Ştefănescu (9. Vitalie Damaşcan, 85), 10. Cosmin Matei (77. Adnan Aganovic, 78), 8. Ion Gheorghe (20. Andres Dumitrescu, 70) - 18. Pavol Safranko (99. Mario Rondon, 79). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Rezerve neutilizate: 1. Dinu Moldovan - 4. Mark Tamas, 59. Sherif Kallaku, 97. Roland Varga.
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Sebastian Colţescu (Bucureşti)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - FRF
Cartonaşe galbene: Vînă (25), Boli (36), Bălaşa (59), Borgnino (65), Safranko (68), Rondon (82), Niczuly (90+1).

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31