fbpx
 
Te ia cu fiori! Indienii venerează un ciclop. Chiar există! (VIDEO)

Te ia cu fiori! Indienii venerează un ciclop. Chiar există! (VIDEO)


Un ied care s-a născut cu un singur ochi a devenit animal totem în India. Localnicii din satul unde s-a întâmplat „minunea” consideră acest animal sacru și vin un număr mare să se închine la el.

 

Iedul s-a născut săptămâna trecută în localitatea Assam din India. Acesta suferă de malformații serioase (are doar un ochi, o ureche și nu are nas), iar speranța de viață este redusă.

 

Veterinarii au spus că nu va trăi decât câteva zile, însă, până acum, a depășit toate așteptările. Cu toate acestea, locuitorii care au auzit vestea, au venit să-l venereze și consideră că este un dar al zeilor.

 

 

La fel consideră și proprietarul lui:

„Am fost surprins. Este ca un miracol, iar oamenii vin la noi să vadă iedul. Cred că ne va aduce noroc. Este răspunderea mea să am grijă de el și îi hrănesc la fel ca pe oricare alt animal din gospodărie”, a declarat Mukhuri Das, stăpânul iedului.

 

Animalul s-a născut cu ciclopie, un defect genetic, întâlnit și la alte animale precum caii, porcii, vacile și pisicile. Acesta apare atunci când emisferele cerebrale nu se separă, conform Metro.

 

(Sursa: realitatea.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31