fbpx
 
Deputatul Petru Movilă, inițiatorul Legii Autostrăzii Unirii, cere ca tronsonul de autostradă până la Târgu Neamț să fie făcut cu fonduri europene

Deputatul Petru Movilă, inițiatorul Legii Autostrăzii Unirii, cere ca tronsonul de autostradă până la Târgu Neamț să fie făcut cu fonduri europene


Liderul filialei ieşene a PMP, deputatul Petru Movilă, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că până pe 10 mai se va anunţa câştigătorul selecţiei de oferte pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ.

Iniţiatorul legii Autostrăzii Unirii, deputatul Petru Movilă susţine că în aproximativ 10 zile se vor demara pe SEAP procedurile pentru proiectarea şi execuţia tronsonului Iaşi - Târgu Neamţ, prin parteneriat public - privat.

„Cred că actuala guvernare trebuie să îşi reevalueze poziţia faţă de acest tronson de autostradă dintre Târgu Neamţ şi Iaşi, să demareze de urgenţă procedurile pentru a accesa fonduri europene pentru credite externe şi bugetul de stat. Chiar dacă în legea pe care am elaborat-o am enunţat şi posibilitatea ca finanţarea autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş să se facă prin parteneriat public privat, consider că nu este o soluţie bună, corectă, ci una costisitoare pentru statul român şi pentru România", a declarat deputatul Petru Movilă, conform Agerpres.

El a atras atenţia că secţiunea Ungheni - Iaşi nu a intrat în nicio procedură pentru că nu se cunoaşte încă locul unde va fi construit podul dintre România şi Republica Moldova. Când se va stabili exact locaţia obiectivului de investiţii, Ministerul Transporturilor va scoate la licitaţie studiul de fezabilitate.

„Responsabilitatea pentru acest pod, după ce se va stabili locul şi traseul, va reveni Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, adică Ministerului Transportului. Costul acestui proiect va fi de 2 miliarde de euro. Voi face demersuri instituţionale cu decidenţi din guvern pentru ca acest tronson să fie finanţat cu fonduri europene, credite de la instituţii financiare internaţionale sau de pe piaţa liberă, dar şi din bugetul de stat", a declarat Petru Movilă.

Deputatul PMP Iaşi a mai precizat că în cursul zilei de sâmbătă a avut o o serie de discuţii pe tema acestei autostrăzi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cu directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, dar şi cu preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31