fbpx
 
Isterie publică și ipocrizie politică la Trei Sarmale. EDITORIAL

Isterie publică și ipocrizie politică la Trei Sarmale. EDITORIAL


E uşor isterică reacţia politicienilor la demolarea Hanului Trei Sarmale atât timp cât proiectul autorizat prevede refacerea integrală a acestuia la specificaţiile iniţiale. Deci nu se demolează, ci se reconstruieşte o clădire cu arhitectură conservată perfect conform planurilor originale.

Intervin pentru că ştiu la ce presiuni au fost supuşi investitorii şi că au stat 6 ani după autorizaţii, ajungând să spună doar atât: „Un suc nu dăm!".

Lipsa autorizaţiei de demolare e într-adevăr discutabilă, dar e o mare ipocrizie din partea autorităţilor, a celor din Primărie în primul rând, să aprobe un proiect de „reparaţii capitale" pe un proiect care presupune edificarea unei clădiri de 4 ori mai mare! Cum să aprobi aşa ceva fără să demolezi? Întinzi pereţii ca plastilina, care-i soluţia, că nu înţeleg?

Subiectul aici este respectarea proiectului arhitectural. Hanul era o ruină. De 10 ani se autodemola. Lipsa oricărei reabilitări l-a distrus. Diferenţele îngheţ-dezgheţ au măcinat pereţii, în lipsa încălzirii. Infiltraţiile masive de la ploi şi mucegaiul au impregnat profund pereţii, nu se poate respira într-o asemenea clădire fără să te îmbolnăveşti. Acea clădire nu are fier-beton, pereţii se autodemolau. Toate coamele de lemn şi toate grinzile sunt putrezite.

Emoţia publică este firească, dar ipocrizia autorităţilor este stupidă. Informaţiile mele sunt că săpăturile la fundaţie au dus la pericolul de demolare. Există o expertiză ISC care propune demolarea. Totul e în sertarele Primăriei, dar Mihai Chirica şi echipa lui de la Urbanism sunt total habarnişti, e o criză mare de materie cenuşie acolo. Le trebuie o săptămână să se dumirească, e mult hazard şi incompetenţă în toată Primăria. Mă risc cu un pariu: investitorii nu vor plăti 1 leu amendă pentru demolare.

Să reconsolidezi o ruină în descompunere necesită un cost de 4 ori mai mare decât a-l reconstrui de la zero, după planurile iniţiale. Un investitor privat nu-şi asumă asta. Pentru reabilitări costisitoare e nevoie de bani publici, interesul major justifică efortul şi cheltuiala. Palatul Braunstein costa de două ori mai puţin dacă era reconstruit, dar acolo au fost bani europeni şi suma n-a contat, era un simbol.

Un privat obţine acelaşi efect având obligaţia de a păstra arhitectura originală. Ar trebui să fim bucuroşi. Încalcă proiectul cu un milimetru, i se respinge edificarea. Un privat vrea să facă un plan de afaceri. Respectă arhitectura, dar îl face de 4 ori mai mare, cumpără terenuri în jur, amenajează parcări, integrează un hotel alături care, de asemenea, are o linie de calitate şi rafinament, creează o ancoră în zonă şi atrage public, clienţi. Îl repune în circuit. Ăsta e sensul capitalului: conservare şi dezvoltare.

Hanul nu era monument, nici măcar nu era cel original, dar reprezenta o nostalgie. Refacerea lui înseamnă de fapt salvarea simbolului. 6 ani s-a pus presiune până la eliberarea autorizaţiei. Abia asta e revoltător.

Este aceeaşi situaţie cu cea a Casei Culianu. O familie bagă sute de mii de euro în restaurare şi reface arhitectura originală la milimetru. Casa de 150 de ani se autodemola, un perete a căzut noaptea, când proprietarii dormeau. Presa a reacţionat virulent câteva săptămâni. Casa Culianu a fost refăcută în tăcere. O familie acuzată că a demolat o ruină a inaugurat casa, care reproduce perfect arhitectura originală, într-o linişte deplină, fără să-i spună nimeni: „Da, dom'le, ai respectat valoarea patrimoniului şi ai îmbogăţit Iaşul cu o clădire-simbol". Casa Culianu este acum o bijuterie şi va mai fi aşa 200 de ani.

Aşa e şi la Trei Sarmale.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31