fbpx
 
Un bărbat din Târgu Jiu a venit până la Vaslui cu trenul, a intrat la întâmplare în hotelul lui Adrian Porumboiu, s-a plimbat neîntrebat de nimeni până a ajuns în biroul acestuia, i-a luat laptopul de pe birou și s-a dus liniștit să-l amaneteze.

Patru turişti din Craiova, aflaţi duminică pe terasa unui hotel din Mamaia, au fost încătuşaţi şi duşi la Poliţie, în urma unei altercaţii pe care au avut-o cu administratorul şi agentul de pază al unităţii turistice, atunci când aceştia le-au cerut să oprească muzica pe care o ascultau la intensitate ridicată, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Un atac cu cuțitul s-a produs în centrul oraşului Glasgow. Informaţiile iniţiale arată că trei persoane au fost înjunghiate şi au murit într-un hotel din centrul oraşului Glasgow, relatează BBC. Secretarul scoţian al Justiţiei, Humza Yousaf, a precizat că guvernul a fost informat despre situaţie.

Gholam Reza Mansouri, cleric și magistrat al regimului de la Teheran, acuzat în Iran de luare de mită a fost găsit mort într-un hotel din București. De asemenea, el era acuzat de către militanții pentru drepturile omului de torturarea și încarcerarea unor jurnaliști critici la adresa regimului, scrie HotNews. Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul ar fi căzut de la etaj.

Priviţi hardughia asta. Am mai scris de ea. Monstruozitatea aceasta e apart-hotelul lui Vlad Nedelcu, consilier local PSD, apropiat de Chirica. O clădire din centrul Iaşului, între Cuza Vodă şi Ştefan cel Mare (doi domnitori depăşiţi de performanţele actuale ale conducătorului Iaşului), construită fără PUZ, fără autorizaţie.

Consiliul Județean îl obligase, conform Legii Urbanismului, să construiască maxim 1.432 mp pe un teren din Centru, însă consilierul PSD s-a gândit să treacă prin vot o suprafață de patru ori mai mare. Avizul imperativ de la CJ s-a făcut pierdut, nefiind atașat la proiectul Hotărârii din Consiliul Local „Comedie mare”, ca-n Caragiale. „Coledzii” lui Surdu i-au votat hotelul de patru ori mai mare decât prevede legea, iar cerberul primarului, Sebastian Buraga, amenința Consiliul Județean cu plângere penală. După două luni, CL este obligat să revină la realitate: vor tăia uriașul hotel al lui Surdu la dimensiunile inițiale. CL Iași a ajuns stat în stat: consilierii sunt și afaceriști imobiliari, își aprobă singuri ce vor ei, Mihai Chirica îi mângâie pe creștet.

Proiectul imobiliar al familiei Surdu a adus anarhia în Iași. Consiliul Local, sub privirea blajină a primarului Mihai Chirica, a votat o construcție pe o arie desfășurată de patru ori mai mare decât prevedea avizul primit de la Consiliul Județean.

Fostul golgheter al naţionalei de fotbal, Ciprian Marica, a fost prins în camera unui hotel alături de soţia un om de afaceri din Cluj.

Peste 100 de persoane evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-un hotel din Păltiniş

Pagina 7 din 13

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31