fbpx
 
Pentru ieșenii fără pile – ciumă, pentru un consilier local PMP care îi susține toate proiectele și care a încălcat legea – mumă. Așa se poartă primarul Mihai Chirica folosind dicreționar un Consiliu Local (CL) obedient. Cazul Violetei Găburici este elocvent: unei firme deținute de aceasta i s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) întocmit ilegal, Prefectura a cerut corectarea documentului, Chirica a refuzat, iar Prefectura a depus la instanță o acțiune în instanță anularea actului. Acesta a mai fost atacat în contencios și de un vecin, cele două acțiuni urmând a fi reunite într-unul singur.     

Un fost ofițer al Securității, consilier local în Timiș, și-a recunoscut, în premieră, în instanță calitatea și a demisionat din funcție.

Consilierul local Răzvan Timofciuc și-a anunțat, în această seară, demisia din PNL. Plecarea din partid, duce automat și la pierderea postului de consilier în legislativul local.

Din adversar, Vlad Ghizdovăț a devenit bun coleg al primarului de când acesta a intrat în PNL. Brusc, luna aceasta, familia consilierului local a prins 120.000 de lei prin achiziție directă de la Ateneu. Oferte adjudecate pe SICAP în 9 și 6 minute. Un proiect e documentația pentru aviz ISU. Altul, refacerea fațadei la Cinema „Victoria”. Mici comenzi plătite cu zeci de mii de lei, deși sala Victoria are nevoie de un proiect integrat, de mare anvergură. Aceste cadouri sunt bani aruncați. Mihai Chirica face ce știe mai bine: toți au un preț. Pesedistul hrănește PNL cu bani publici.

Între 6 și maxim 9 minute. Atât a durat atribuirea a trei contracte publice prin care Ateneul din Iași a achiziționat servicii de arhitectură. Valoarea totală a fost de 121.000 de lei.

Aurel Proca, consilier local în comuna Vizantea Livezi, a murit  în urma accidentului cumplit care a avut loc marţi dimineaţă în judeţul Vrancea. Bărbatul de 58 de ani se afla la volanul microbuzului care a pătruns pe contrasens. Cea de-a doua victimă avea 70 de ani şi conducea maşina lovită frontal de microbuz.

Invitat: Răzvan Timofciuc - consilier local PNL

Plastic Inject e trecută pe numele verișoarei, dar consilierul PSD a împrumutat firma cu 573.000 de lei și spune că e angajat acolo. Achiziția directă la Primărie s-a făcut în jumătate de oră.

Fără niciun pic de rușine! O firmă la care alesul local PSD Vlad Nedelcu este consilier juridic va livra Primăriei viziere în valoare de 16.000 de lei. Achiziția directă, desfășurată în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), a fost făcută la marea artă: anunțul a fost publicat vineri 22 mai 2020 la ora 15:29. Atribuirea, în aceeași zi, la ora 16:05, cu câteva minute înainte de terminarea programului.

Stupefiant: experții Primăriei au decretat că la Violeta Găburici nu este Centru Protejat, cu restricții mari la construcții, iar la vecinul de peste gard este Centru Protejat, deci regimul urbanistic este mult mai strict. Falsurile din această afacere de 3 milioane de euro reprezintă cel mai mare scandal din Primărie din acest an. Consiliera locală PMP a obținut acordul construirii a 2.800 mp în plus față de cât îi permite Legea Urbanismului. La 1.000 de euro profit în zonă centrală, afacerea este de 2,8 milioane de euro. La Urbanismul Primăriei conduse de Chirica și Harabagiu oamenii simpli primesc respingeri la autorizații de construire, iar consilierii locali din cercul Puterii obțin excepții de la lege, care le permit să construiască orice, oricât, oriunde.

Certificatul de urbanism obținut de la Primărie, în iunie 2019, de Eugen Solomon, a cărui proprietate este gard în gard cu cea a Violetei Găburici, arată că pe stradela Uzinei sunt valabile restricțiile urbanistice de Zonă Protejată – Centrul Iașului.

Pagina 10 din 19

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31