fbpx
 
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va scoate la concurs pentru admiterea în anul universitar 2021 – 2022 un număr de 6.344 de locuri la cele trei cicluri Bologna: licență, masterat și doctorat. Este una dintre cele mai bogate oferte de admitere ale instituției de învățământ superior și vine în completarea ultimilor ani, când numărul candidaților a fost continuu în creștere.

Două noi televiziuni, una care va prezenta buletine meteo non-stop - MeteoTV.tv şi a doua care va prelua ştiri din online şi le va prezenta sub formă de text - Z-TV.tv, au primit licenţa în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului, informează Agerpres.

Ieșeanul Marian Iacomi cumpărase balastiera de la Cristești în urma unei licitații organizate de lichidator. Nu a putut însă să și opereze exploatarea pentru că Agenția Națională pentru Resurse Minerale a refuzat să-i elibereze licența. ANRM era controlată de baronul de Neamț Ionel Arsene, care își pusese un om acolo. A fost nevoie de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca Ami Turing să-și primească licența. Pierderile economice s-au acumulat timp de doi ani, într-un război absurd al statului împotriva propriilor cetățeni.

A fost nevoie de o sentință a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca unui om de afaceri din Iași să i se facă dreptate într-un conflict cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), o instituție-cheie a Statului Român.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – TUIASI - se numără printre instituţiile de învăţământ superior din România cu o tradiţie de aproape două secole în formarea inginerilor, a cercetătorilor în domeniul ştiinţelor tehnice şi a cadrelor didactice universitare.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat joi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă conform căreia operatorii de transport vor avea obligaţia să asigure transportul gratuit al elevilor, sub sancţiunea încetării contractelor.

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) să elimine probele orale online la susținerea examenelor de licență și de disertație, să amâne plata taxelor de școlarizare, în contextul generat de măsurile din timpul stării de urgență, se arată într-un comunicat transmis de LS. Solicitarea vine după ce conducerea instituției a luat o serie de măsuri care i-au nemulțimit pe studenţi, scrie HotNews.

Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD, a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul intervențiilor pentru licența Giga TV. În același dosar, fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit 3 ani și 9 luni de închisoare, iar fosta șefă a CNA Laura Georgescu  a fost condamnată la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă.

Un tânăr originar din judeţul Bacău, proaspăt absolvent al UMF Iaşi, a fost găsit spânzurat într-o pădure din municipiul Iaşi, trupul său fiind descoperit de un prieten, informează „Adevărul”.

Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a stabilit perioada în care se va desfășura sesiunea de admitere din vară pentru anul universitar 2018 - 2019. Astfel, pentru licență, absolvenții de liceu își vor putea depune dosarele în intervalul 9 - 27 iulie, în timp ce absolvenții de licență se pot înscrie la programele de master în perioada 2 - 20 iulie.

Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31