fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 26 Iunie 2020

În cazul Unifarm, directorul n-a avut contact cu furnizorul, șpaga s-a negociat printr-un intermediar care o făcea pe mesagerul, banii nu s-au mai dat, iar contractul a fost reziliat.

Publicat in Editorial
Prefectul de Neamţ, George Lazăr, anunţă câştigarea procesului privind graniţa administrativă dintre judeţele Neamţ şi Harghita, decizia irevocabilă fiind pronunţată, joi, de Curtea de Apel Ploieşti.

Publicat in Moldova
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost adus vineri dimineaţă la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum.

Publicat in Justitie
Utilizatorii reţelei sociale vor fi atenţionaţi când vor să posteze o ştire prea veche, într-o nouă încercare a companiei americane de a reduce propagarea dezinformărilor.

Publicat in IT
Grupul Independent de Lucru Împotriva Traficului de Persoane și THB-WG) își exprimă public, pentru a doua oară, dezacordul cu privire la prevederile Proiectului de Ordin al Ministrului Afacerilor Interne referitor la competențele Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), printr-un Punct de vedere transmis către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la data de 24 iunie 2020.

Publicat in Guvern
Autoritățile vamale din Franța au descoperit 65 de kilograme de cannabis ascunse în sicrie, transportate cu documente ilegale.

Publicat in Eveniment
Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DN 2A, în oraşul Ţăndărei, potrivit Inspectoratului de Poliţiei din Ialomiţa.

Publicat in Social
Un om de afaceri britanic este acuzat de uciderea soţiei sale românce. Cei doi s-au reîntâlnit la casa lor de vacanţă din Franţa, după ce stătuseră separaţi săptămâni la rând, din pricina pandemiei, scrie Daily Mail, citat de Ziare.com

Publicat in Eveniment
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că a fost prelungită cu 7 ani valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până pe 31 decembrie 2014.

Publicat in Sanatate
Violenţa domestică a mai făcut o victimă într-un cuplu din judeţul Bacău. Un bărbat de 42 de ani şi-a ucis iubita de 36 de ani. Cei doi locuiau împreună de câteva luni, iar în urma unui acces de furie a lovit-o mortal.

Publicat in Moldova
Pagina 3 din 4