fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 25 Octombrie 2022

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcat cu deșeuri din aluminiu. Deşeurile erau destinate unei firme din județul Satu Mare însă nu au ajuns la destinație

Publicat in Social
Descoperire șocantă în județul Arad: un cadavru a fost găsit pe marginea drumului.

Publicat in Social
Doi bărbaţi au murit, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Piteşti.

Publicat in Social
Condiţii de trai deplorabile, perspective sumbre în ceea ce priveşte şcoala şi locul de muncă. Situaţia romilor nu s-a îmbunătăţit în pofida obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană pentru a le facilita integrarea, arată un raport publicat marți de Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale.

Publicat in Panorama
O româncă a fost condamnată de un tribunal din Austria la închisoare și la plata unei amenzi pentru acuzația de fraudă, după ce l-a convins pe un medic pensionar să-i transfere toată averea, prefăcându-se că este îndrăgostită de el.

Publicat in Panorama
O tânără de 19 ani însărcinată a fost împușcată în picior în timp ce stătea în mașină, luni seară, în centrul Manhattanului, potrivit surselor poliției și ale forțelor de ordine.

Publicat in Panorama
Poliţiştii ieşeni au intervenit luni la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 190 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 25 de infracţiuni.

Publicat in Social
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce lucra cu un cablu de alimentare de la mașina de spălat rufe. Cumplitul accident s-a petrecut în curtea locuinței sale din localitatea bihoreană Borod.

Publicat in Social
Fostul manager interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț, Dan Dorin Morenciu, și alți 14 angajați au fost trimiși în judecată de DNA pentru trucarea concursului de angajare, din luna mai a acestui an, când fiecare candidat ar fi dat mită peste 5.000 de euro

Publicat in Justitie
Imagini cu dormitoare supraaglomerate, cu un șobolan alergând pe hol și toalete cu uși și tocuri rupte au fost publicate pe Facebook de sindicatul Europol.

Publicat in Educatie
Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31