fbpx
 
„Caz școală: jaf la lumina zilei. Penelistul Costel Alexe și-a făcut grădină zoologică în urma unui concurs de infracțiuni și de încălcări flagrante ale legilor. N-are autorizații de construire, procurorii l-au acuzat că a luat mită zeci de tone de tablă și că o parte din lucrări au fost efectuate cu angajați ai statului, în timpul programului. Pe deasupra, investițiile au fost realizate cu bani pe care Alexe și familia sa nu-i aveau și, deci, nu pot fi justificați.

Instanța l-a menținut pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, în arest la domiciliu pentru încă 20 de zile – până pe 11 octombrie, transmite agenția Tass, citată de Rador.

Blaturile din administrație în mari cazuri de corupție: dosare de autorizare dispărute, procese-verbale măsluite, cereri tardive, scrise „la mișto”


Blaturile din administrație în mari cazuri de corupție: dosare de autorizare dispărute, procese-verbale măsluite, cereri tardive, scrise „la mișto”


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează marţi 14 percheziţii la instituţii publice, sediul unui ONG şi locuinţele unor persoane, în cadrul unui dosar de corupţie legat de obţinerea de certificate de încadrare în grad de handicap.

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, definitiv la şase ani şi zece luni într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de interese, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Senatorul ieșean Maricel Popa, președintele PSD Iași critică dur modul în care PNL Iași înțelege să susțină proiectele de interes ale comunității acuzând că vremelnicii șefi peneliști sunt preocupați doar de imagine și mai puțin de fapte concrete.

Un tribunal rus a condamnat marţi la cinci ani de închisoare un fost poliţist devenit celebru pentru că denunţase corupţia care erodează forţele de securitate şi care a apărat cu fermitate drepturile foştilor săi colegi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a revocat cetăţenia ucraineană a doi cei mai cunoscuţi oligarhi din Ucraina, Igor Kolomoiski şi Ghennadi Korban, precum şi lui Vadim Rabinovici, un fost magnat devenit deputat de opoziţie, cei trei numărându-se printre cei mai bogaţi evrei din Ucraina, relatează joi canalul de televiziune israelian i24News, citat de Agerpres.

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 27 de inculpaţi, acuzaţi de comiterea unor fapte de corupţie legate de omologarea şi înmatricularea unor autovehicule, transmite Agerpres.

Pagina 10 din 40

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31