fbpx
 
O poveste ireală este anchetată de autorităţile de la noi, care încearcă să afle în ce mod un copil de șase ani a fost scos din ţară de un cetăţean german. 

Actorul Alain Delon, 88 de ani, a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie, potrivit BFMTV care citează o sursă apropiată cazului, confirmând o informaţie a CNews.

Familia jurnalistului american Evan Gershkovich, arestat în Rusia în urmă cu un an pentru spionaj, a promis vineri că va continua să lupte pentru eliberarea lui şi a afirmat că nevinovăţia sa îi dă curaj în această încercare, informează AFP, citată de Agerpres.

O femeie și familia ei au fost trimiși la închisoare după ce au încercat să-l omoare pe fostul iubit al acesteia, plătind un asasin.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, este vizat, joi, de o serie de percheziţii ale procurorilor DNA, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Anca Florina Gavrilă, studenta la Sociologie care şi-a pierdut viaţa în incendiul de la Ferma Dacilor, a murit alături de prietenul ei, Adrian.

Șeful forțelor de securitate ale Hamas a fost ucis, joi, 19 noiembrie, împreună cu membrii familiei sale, într-un atac aerian al Israelului asupra casei lor.

A construit două etaje în plus și nu a primit recepția pentru că omul care trebuia să rezolve problema fusese arestat

Constantin Dinte are micul său regat: o curte cu foișor în care face grătare, service de autocare, apartamente, loc de joacă, anvelope depozitate și ulei de motor

A fost cercetat pentru infracțiuni economice dar a scăpat

Primăria nu-i cere desființarea lucrărilor ilegale, adică demolarea etajelor în plus

Patru români și-au pierdut viața în tragicul accident din Italia, unde un autobuz plin cu turiști a căzut marți seara de pe un pod, lângă Veneția.

Pagina 1 din 24

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31