fbpx
 
Astăzi, 14.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Iaşi - S.C.F.T.S.B. pun în aplicare 24 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și sediile unor autorități publice locale, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în vederea obținerii unui folos necuvenit, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În ultimii doi ani, Mihai Chirica s-a apărat spunând că nu știa ce semnează în domeniul imobiliar: autorizații, recepții, edificări. Îi lipseau informațiile și se baza pe subalterni

În cazul blocului Vixen, ridicat pe o autorizație pentru două case, Mihai Chirica a fost de două ori avertizat: de Gabriel Ghergheșanu, responsabilul cu Recepțiile imobiliare în Primărie, și de raportul lui Marcel Pinciuc, șeful Corpului de Control al primarului

Ieri, DNA a ridicat acest raport din calculatorul lui Pinciuc. Documentul dispăruse, după rețeta casei, din circuitul electronic al Primăriei

Apartamentele intabulate au intrat ilegal în circuitul civil și au fost vândute cu peste 1 milion de euro. Dezvoltatorul ar fi făcut orice să rezolve problema, fiind îngropat în datorii

Grav: ca și în alte dosare penale cu tunuri imobiliare (Cheșcu, Asimionesei, Plugaru), actele originale au dispărut din Primărie. În acest moment, se judecă doar pe copii. Este metoda prin care Chirica vrea să scape

În câteva zile urmează audierile la DNA. Acuzațiile in rem sunt: abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale și fals material

În această dimineață, echipe ale DNA Iași și ale Jandarmeriei au descins la Primărie. Un Duster al Jandarmeriei a parcat la 7.30 pe locul viceprimarilor, din spatele Palatului Roznovanu.

Fostul viceprimar și city-manager al municipiului Iași, Gabriel Harabagiu, a declarat că a rămas cu 38.400 de euro după petrecerea de botez pe care a organizat-o în luna august a anului trecut. Suma este menționată de către acesta în declarația de avere, care a fost încărcată pe site-ul Primăriei Iași în urmă cu aproximativ două săptămâni, pe 18 noiembrie, scrie 7IASI.

Ghiveciul Administrativ Iași: 5 funcționari judecați pentru abuz în serviciu. Trei sunt suspendați, doi vin la serviciu

În dosarele de corupție din ultimul an, cei trei trimiși în judecată de la Poliția Locală sunt suspendați din funcție

În schimb, șeful de Resurse Umane din Consiliul Județean, trimis în judecată în Dosarul „Babă”, continuă să lucreze, având dosarul în camera preliminară la instanță

Anca Brândușescu, fosta arhitectă-șefă din Primărie, actual inspector la Inspectoratul de Stat în Construcții, nu este suspendată pentru că șefii ei n-au primit înștiințarea oficial de la DNA

Fiecare aplică legea după cum îl taie capul. Toți cei cinci sunt funcționari publici, toți sunt trimiși în judecată și au dosarele în camera preliminară, toți activează în Iași

Mihaela Tulică, fosta șefă Control Urbanism din Poliția Locală, a prins curaj și a dat în judecată instituția, cerând să fie repusă în funcție

Cumătra lui Mihai Chirica era cea care semna edificări la blocuri fără autorizație

REPORTER DE IAȘI dezvăluia, săptămâna trecută, schema prin care Radu Grigoraș și Bogdan Șavlovschi, foști directori la Oficiul de Cadastru, au pus mâna pe 8,3 ha în zona Copou-CA Rosetti

Episodul 2: Grigoraș mai are trei terenuri excepționale în Iași – Copou, Galata, Bucium - și unul de peste 10.000 mp în Tunari, zona de nord a Bucureștiului

Toate proprietățile, mai puțin cea din București, sunt pe numele părinților. Actualul director de Patrimoniu de la Primărie nu are pe numele său nici măcar apartamentul în care locuiește

Toată cariera lui Radu Grigoraș a fost la stat, având salarii modeste. Achiziția unor terenuri atât de valoroase, pe care acum obține certificate de urbanism pentru a construi blocuri, este un mister. Nimeni nu explică mecanismul prin care anumiți funcționari publici sunt milionari în euro

Cum au pus mâna Grigoraș și Șavlovschi pe 8 ha la poalele Copoului. Cei doi erau colegi la Oficiul de Cadastru, devenind directori unul după altul

Bogdan Șavlovschi fusese mandatat să obțină retrocedarea de teren de către o octogenară din București, care se chinuia de aproape 20 de ani să intre în posesie. În doar câteva luni s-a rezolvat

Cei care au dat retrocedarea au și cumpărat pământul pe un preț foarte mic. Radu Grigoraș era jurist în Prefectură și se ocupa, printre altele, și de fond funciar

Actualul director din Primărie și-a scos părinții la înaintare, deși aceștia erau pensionari și aveau venituri modeste. Grigoraș a luat 2,5 ha din cele 8. Deși oficial e milionar, Neculaie Grigoraș conduce o Dacie ruginită, veche de 14 ani

Terenul e plasat mai jos de Școala Normală, spre CA Rosetti, miza fiind introducerea sa în intravilan

EPISODUL URMĂTOR: cum a luat Radu Grigoraș alte terenuri extrem de valoroase din Iași, toate fiind trecute pe numele părinților

Pagina 16 din 68

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31