fbpx
 
Actorul australian Russell Kiefel a murit marți, chiar pe scena teatrului, în timpul unei reprezentații.

 


Cel puțin 27 de persoane au fost rănite, dintre care șase se află în stare gravă, în urma unei explozii provocate vineri de un tânăr de 21 de ani care și-a dat foc în incinta unei bănci din localitatea Springvale, situată la sud-vest de metropola australiană Melbourne, informează AFP.

 

Incidentul a avut loc într-o sucursală a băncii Commonwealth  din Springvale. Poliția australiană a estimat că este prematur să se pronunțe cu privire la un eventual act terorist în acest caz.

 

(Sursa: libertatea.ro)


O femeie din Australia, căreia i s-a spus de către medici că e posibil să nu facă niciodată copii, a rămas însărcinată de două ori în zece zile. Kate Hill a născut două gemene care au fost concepute la câteva zile distanță una de cealaltă, potrivit BBC News.

 

Kate Hill făcea tratament cu hormoni pentru sindromul ovarelor polichistice, adică pentru lipsa ovulației, atunci când a rămas însărcinată.

 

În timpul tratamentului, a rămas însărcinată cu două gemene, care au fost concepute însă la momente diferite, deși ea a întreținut relații sexuale neprotejate o singură dată în acea perioadă de timp.

 

Foarte rar se întâmplă ca o femeie să rămână însărcinată în timpul unei alte sarcini. Majoritatea gemenilor se nasc deoarece femeia a eliberat două ovule în același timp, sau, mai puțin comun, un ovul deja fecundat se desparte în două.

 

Kate și Peter Hill spun că și-au dat seama cât de deosebite sunt fetele abia atunci când s-au născut. Charlotte și Olivia erau de mărimi și greutate diferită la naștere. De asemenea, dezvoltarea lor a fost diferită.

 

În mod normal, sarcina oprește ovulația, însă uneori, foarte rar, o femeie poate elibera încă un ovul după ce un altul a fost deja fecundat. Dacă și acest al doilea ovul este fecundat există șansa unei noi sarcini.

 

Doar zece cazuri de acest gen au fost identificate în toată lumea. Medicul obstretician al cuplului, Brad Armstrong, a declarat că situația era atât de inedită încât a căutat pe Google dacă s-a mai întâmplat așa ceva, deoarece nu a găsit mențiuni în literatura de specialitate.

 

(Sursa: digi24.ro)


Videoclipul uluitor cu un păianjen care transportă fără probleme un șoarece a strâns peste 3 milioane de vizualizări pe Facebook în doar câteva zile.

 

Scena șocantă cu păianjenul gigant a fost filmată într-o locuință din Australia, pe frigiderul din bucătărie, potrivit The Guardian.

 

 

În imagini se vede cum prădătorul cu multe picioare nu are nicio problemă să care un șoarece la fel de mare ca dimensiuni și cu siguranță mai greu decât păianjenul.

 

(Sursa: realitatea.net)


O televiziune australiană a capturat acest moment agonizant, care a fost postat pe YouTube.

 

Balena a naufragiat, miercuri dimineaţă, 5 octombrie, în apropierea coastei North Stradbroke Island, în sud-estul Queensland, la aproximativ 80 de kilometri de Brisbane, Australia. Văzându-şi mama în dificultăţi serioase, puiul de balenă a început să o împingă cu toate puterile sale departe de ţărm.

 

 

Din fericire, încercarea  are un final fericit. O echipă de la Serviciul de Parcuri Naţionale şi Faună Sălbatică de Queensland s-a deplasat în zonă să le salveze, dar nu a fost necesar. Mareea şi eforturile puiului de balenă au fost de ajuns pentru ca, după aproximativ 40 de minute, balena mamă să îşi revină.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Un băiat în vârstă de 14 ani a fost atacat de un crocodil în timp ce înota într-un râu din Australia.

 

Cameron Timms înota într-un rău din vestul Australiei, când un crocodil s-a năpustit asupra lui muşcându-l de mână şi stomac. Momentul a fost filmat în mod întâmplător, scrie Daily Mail. Tatăl său l-a fotografiat şi a trimis pozele presei.

 

 

Bărbatul a povestit pentru The Western Australian că nimeni din familie nu a avut idee de existenţa creaturii, până în momentul în care l-a atacat pe fiul său. Acesta a spus că împreună cu soţia sa au simţit ceva mişcându-se în apă, însă au crezut că este unul dintre copii.

 

Băiatul a povestit că a intrat în stare de şoc atunci când a văzut că apa din jurul său se umple de sânge.

 

 

Cameron a declarat: „Noi doar înotam în miljocul râului, când am simţit ceva în apă. Am realizat că sunt binecuvântat. Am suferit un şoc terbil şi nu am mai ştiut ce se întâmplă".

 

Băiatul a fost tratat cu antibiotice şi acum este în siguranţă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Cercetătorii de la Universitatea Curtin din Perth au înregistrat coruri care sunt rezultatul vocalizelor comune ale diferitelor specimene din adâncul mărilor şi sunt produse, de preferinţă, în zori şi la amurg.

 

Privind din exterior adâncurile mărilor, acestea par un loc de pace şi linişte absolută. Dar, dacă am putea auzi cu urechile noastre ceea ce se întâmplă în adâncul apelor, mările şi oceanele ne-ar spune o poveste foarte diferită. Contrar credinţei populare, peştii sunt, de fapt, animale extrem de vocale, capabile să producă versuri, cântece, sunete, clicuri şi mormăieli. Şi, în momentele cele mai aglomerate ale zilei, diferite exemplare din fiecare specie îşi unesc propriile voci, devenind coruri adevărate, similare cu cele care se pot auzi într-o junglă sau o pădure de pe continent. O complexitate acustică incredibilă pe care ştiinţa a început să o înţeleagă doar în ultimii ani. Un studiu realizat de Universitatea Curtin din Perth, Australia, publicat pe paginile revistei Bioacustics, ne oferă cea mai recentă mărturie.

 

Scopul acestui tip de cercetare, explică experţii australieni, este de a cataloga diferitele vocalize ce caracterizează imaginea sunetului produs de peşti. La fel ca animalele terestre, şi speciile marine produc sunete specifice pentru situaţii specifice prin care se cheamă: să atragă potenţiali parteneri, să-şi apere teritoriul, să obţină hrană, etc.. Studierea acestor sunete pentru perioade lungi de timp poate dezvălui multe lucruri despre ceea ce se întâmplă în adâncurile apelor şi ajută la studierea tendinţelor ecologice ale comunităţilor de peşti care trăiesc într-o anumită zonă.

 

În acest caz, experimentul a fost efectuat de-a lungul coastelor Port Hedland, un oraş situat pe malul mării în Australia de Vest. Cercetătorii au lăsat imense microfoane în largul coastei Australiei, timp de peste un an şi jumătate, studiind peştii şi ecosistemele lor timp de 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. Şi, după analizarea benzilor, printre multitudinea de chemări ale diferitelor specii acvatice, zgomote ambientale, sunetele produse de ambarcaţiuni şi alte activităţi umane, cercetătorii au identificat şi şapte coruri specifice.

 

 

Ascultându-le, aceste coruri seamănă cu lungi armonii ritmice şi susţinute, care poate dura timp de câteva ore, în creştere în anumite momente ale zilei, cum ar fi răsăritul şi apusul, sărind şi coborând în intensitate în funcţie de ciclul lunar şi ciclul solar.

 

Neavând o confirmare vizuală, cercetătorii nu au putut stabili cărei specii de peşti aparţin corurile ascultate. Sunt necesare alte studii, subliniază cercetătorii, pentru a asocia fiecare cor unei specii din zonă. Numai atunci va fi posibil să se utilizeze o monitorizare acustică pentru a controla condiţiile faunei marine. O posibilitate pe care cercetătorii doresc să o exploateze pentru a înţelege cum reacţionează speciile locale la poluarea fonică produsă de bărcile şi şalupele de apă din mările australiene.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Pagina 7 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31