fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 22 Septembrie 2021

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a aprobat în ședința de Guvern o hotărâre care prevede aprobarea vaccinării împotriva Covid-19 cu doza a 3-a.

Publicat in Sanatate
Mecanicul unui tren Regio, care circula pe ruta Cruceni - Timişoara cu 10 pasageri, şi şoferul unui camion au fost transportaţi la spital, în stare de conştienţă, în urma impactului care a avut loc între cele două mijloace de transport, miercuri, la trecerea la nivel cu calea ferată între Cruceni şi Rudna.

Publicat in Social
Serghii Şefir, principalul consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost vizat miercuri de o tentativă de asasinat, persoane necunoscute deschizând focul asupra maşinii care îl transporta, au comunicat autorităţile şi poliţia ucrainene, citate de AFP, Unian şi Reuters.

Publicat in Eveniment
Viața este despre alegeri, unele plăcute, unele mai puțin inspirate, dar, alături de Cinema City din Iulius Mall Iași ai parte de cele care îți fac viața mai frumoasă. Concert istoric sau o seară alături de prieteni în care ajungi să le afli toate secretele? Sau poate îți dorești să te simți precum un agent secret. Poți avea parte de toate la cinematograful tău preferat din inima campusului stundețesc „Tudor Vladimirescu”.

Publicat in Timp Liber
Astăzi a fost depus proiectul de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 14 ani va fi încadrat în mod sigur la infracțiunea de viol. Prin această schimbare legislativă aducem coerență în practica judiciară și eliminăm situațiile în care inculpații primesc pedepse din sfera actului sexual cu un minor unde există posibilitatea primirii unor pedepse cu suspendare.

Publicat in Politica Locala
Poliţiștii de frontieră din Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor transporturi de deșeuri din plastic și metal. Acestea au fost returnate societăților expeditoare.

Publicat in Social
Black Sea Oil & Gas (BSOG) a finalizat instalarea platformei de producţie gaze naturale Ana, la aproximativ 120 de kilometri în largul Mării Negre, a anunţat compania, într-un comunicat.

Publicat in Companii
Trei elevi au fost reţinuţi şi unul a fost internat la Psihiatrie, după bătaia care a avut loc la Liceul „Atanasie Marinescu" din Lipova.

Publicat in Educatie
Procesul „Colectiv” se reia miercuri, la Curtea de Apel București. La acest termen, un complet de divergență trebuie să stabilească dacă primarul Cristian Popescu Piedone rămâne cu acuzația de abuz în serviciu, pentru care a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani și 6 luni de închisoare, sau dacă va fi judecat în continuare pentru neglijență în serviciu, o infracțiune pentru care Codul Penal prevede pedepse mult mai mici, scris G4Media.

Publicat in Justitie
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au identificat un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea furt calificat în formă continuată.

Publicat in Social
Pagina 2 din 4