fbpx
 
Crimă în comuna gălăţeană Cudalbi. Un bărbat de 61 de ani, Gheorghe Miron, şi-a lovit soţia cu pumnii şi picioarele, iar apoi a lăsat-o să agonizeze în casă timp de o zi. A chemat ambulanţa abia când femeia era în stare critică, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-o salva viaţa, scrie „Adevărul”.

O gospodărie din localitatea nemțeană Pipirig a fost incendiată intenţionat în noaptea de duminică spre luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa.

Jandarmii au fost chemaţi să alunge un bursuc dintr-o gospodărie din Argeş, iar misiunea s-a încheiat cu succes.

Inspirați de dificultățile din perioada de urgență întâmpinate de producătorii locali, dar și de dorințele celor care vor să mănânce sănătos, un grup de IT-iști din Iași au creat și au lansat recent Piața Delivery, o aplicație mobilă dedicată iubitorilor de produse proaspete, românești, din gospodărie.

Poliţiştii din Târgu Frumos efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Un tânăr a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Polițiștii au identificat un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Polițiștii din comuna ieșeană Dolhești au identificat un bărbat de 40 de ani și o femeie de 39 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt.

O gospodărie a cheltuit, în medie, 48 lei pentru educație, anul trecut, în timp ce pentru serviciile de telefonie - 1.088 lei, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres.

 

Conform datelor INS, o gospodărie a folosit, în medie, lunar, 4,05 lei pentru educație, iar pentru serviciile de telefonie — 90,71 lei. Pentru energia electrică a utilizat 94,06 lei, pentru gaze naturale — 56 lei, energie termică — 13,61 lei, apă, canal, salubritate — 56,35 lei. În ceea ce privește serviciile de sănătate, într-o lună, o gospodărie a cheltuit, în medie, 26,26 lei, iar pentru tratamentul sanitar — veterinar al animalelor de casă — 0,46 lei.

 


La sfârșitul săptămânii trecute de pe șantierul organizat de constructorul care efectuează lucrările de modernizare la DJ 248D Păun-Tomești au dispărut scândurile folosite la cofrarea acceselor la proprietăți. Proiectul prevede realizarea a 70 accese, majoritatea fiind deja realizate. Ultimele urmau să fie turnate astăzi.

 


Doi craioveni, soţ şi soţie, se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş" din Craiova, după ce analizele de laborator au arătat că aceştia sunt infectaţi cu antrax.

 


Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31