fbpx
 
O reţea de traficanţi de droguri din Braşov a fost destructurată de procurorii DIICOT. Cinci indivizi au fost arestaţi preventiv şi alte patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Ofiţerii i-au prins în flagrant în timp ce vindeau droguri.

Captură de proporții a procurorilor DIICOT Oradea. Peste 150 de plante halucinogene și aproape cinci kilograme de frunze uscate de cannabis au fost confiscate din gospodăria unei familii din localitatea Tinca. Cultura era „opera” a doi frați, care creșteau canabis într-un solariu, printre răsadurile de roșii.

 

Frații de 26, respectiv 28 de ani, au fost descoperiți cu ajutorul unui investigator sub acoperire. Unul dintre tineri trebuia să-i vândă 100 de grame de canabis. Punctul de întâlnire – parcarea unui centru comercial din Oradea.

 

Întreaga tranzacție a fost supravegheată de anchetatori. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a primit 3.000 de lei în schimbul drogurilor și atunci a fost prins în flagrant de polițiști.

 

Totodată, în casa în care locuiesc suspecții, polițiștii au găsit și ulei de canabis care ar fi fost preparat artizanal. Într-o afumătoare erau alte 260 de grame de canabis brut, gata uscat și pregătit pentru a fi vândut consumatorilor de droguri.

 

 

Din recolta de anul trecut, tinerii au vândut 911 grame de canabis prin intermediul a trei dealeri, aflați în vizorul DIICOT Oradea pentru trafic de droguri. Drogurile erau distribuite cu ajutorul consumatorilor din Oradea. Cu ocazia perchezițiilor, mascații au găsit cea mai mare parte a „recoltei” : o cantitate de 4800 de grame de droguri.

 

În timpul descinderii, polițiștii antidrog au descoperit într-un solariu 153 de plante de canabis, aflate în vegetație. După recoltare, traficanții ar fi putut să obțină peste 150 de kilograme de droguri.

 

Cei doi fraţi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Judecătorii Tribunalului Iaşi au admis solicitarea de arestare preventivă emisă pe numele ieșeanului acuzat de trafic de droguri. Cercetat şi în trecut în dosare similare, Marius Ion Doboş a fost reţinut săptămâna trecută, fiind acuzat că ar fi înfiinţat  cultură de canabis în satul Ciocârleşti, comuna Scânteia.

 

Procurorii DIICOT au precizat că Marius Ion Doboş a ridicat o anexă pentru ca plantaţia sa, ce se întindea pe 115 metri pătraţi, să nu fie vizibilă din exterior. Şi-a achiziţionat lămpi, folii sau sistem de irigaţii, urmând ca în perioada următoare să recolteze plantele halucinogene şi să le vândă în Iaşi. Oamenii legii au aşteptat ca plantele să crească după care au descins în imobilul în care locuia traficantului.

 

„Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, în curtea imobilului a fost descoperită o anexă în interiorul căreia se afla înfiinţată o cultură ilicită de cannabis, formată dintr-un număr de 169 de plante, cu sistem de irigare, aerisire, iluminare naturală şi ventilare, după recoltarea cărora a rezultat cantitatea de 35,90 kg Canabis (inflorescenţe) în stare verde, iar în imobil (casă de locuit) a fost descoperită cantitatea totală de 2,85 kg cannabis, recoltată de inculpat din aceeaşi cultură”, au precizat procurorii DIICOT Iaşi.

Marius Ion Doboş mai este judecat într-un dosar de trafic de droguri, alături şi de un cumnat al fraţilor Corduneanu din Iaşi. Alături de alte persoane, în 2012, Doboş ar fi înfiinţat o cultură de canabis în mijlocul unei plantaţii de porumb.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Procurorii de crimă organizată din Iași au reținut o persoane din Scânteia care avea o cultură ilicită de cannabis într-o anexă a casei. Traficantul montase un sistem speciale de irigare și ventilare a plantelor care mai aveau puțin și ajungeau la maturitate.

 

„La data de 29.09.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului D.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie 2016 - septembrie 2016,  inculpatul a înființat într-un imobil situat în satul Ciocîrleşti, comuna Scânteia, jud. Iaşi o cultură ilicită de cannabis, formată dintr-un număr de cca 250 plante cannabis, de a cărei îngrijire s-a ocupat în mod constant până în prezent, urmând ca după ajungerea la maturitate a acestora să procedeze la recoltarea plantelor (inflorescențe și muguri) şi valorificarea pe piața ilicită din mun. Iaşi şi alte localități din țară, în scopul obținerii unui folos material ilicit.

 

La data de 29.09.2016 cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în locuința situată în sat Ciocârleşti, com. Scânteia, judeţul Iaşi, unde suspectul locuia fără forme legale,  în curtea imobilului a fost descoperită o anexă având suprafața totală de 115 m2 (L=11.5 m x l=10 m, h=2.4 m ) în interiorul căreia se afla înființată o cultură ilicită de cannabis, formată dintr-un număr de 169 (o sută șaizeci și nouă) de plante, cu sistem de irigare, aerisire, iluminare naturală și ventilare, după recoltarea cărora a rezultat cantitatea de 35,90 kg Cannabis (inflorescențe) în stare verde, iar în imobil (casă de locuit) a fost descoperită cantitatea totală de 2,85 kg cannabis, recoltată de inculpat din aceiași cultură.

 

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Acţiunea a fost realizată împreună cu ofițerii poliției judiciare din cadrul IGPR- Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași  și  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi – Serviciul Acţiuni Speciale”, arată procurorii DIICOT Iași în comunicatul remis presei.


Pagina 26 din 26

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31