fbpx
 
O tânără de 23 de ani din județul Cluj şi-a găsit sfârşitul la Paris, unde se afla în vacanţă împreună cu iubitul ei.

O tânără imobilizată într-un scaun cu rotile îl acuză pe primarul unei localități din județul Galați că îi refuză schimbarea domiciliului din Târgoviște pe motiv că nu are bani la buget ca să îi plătească indemnizația pe care ar lua-o ca persoană cu handicap. 

Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iași au identificat o tânără de 18 ani, din comuna Miroslava, bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma descinderilor efectuate la două imobile din municipiul Pașcani, polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri Iași şi Poliţiei Municipiului Paşcani, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Iaşi, au depistat marți, o tânără de 26 de ani din Pașcani, urmărită național și internațional de către autoritățile spaniole.

O femeie din statul american Ohio este acuzată de comportament sexual nepotrivit după ce i-a făcut un dans, în poală, bătrânului de 100 de ani pe care îl îngrijea, transmite Huffington Post. Brittany Fultz a fost arestată zilele trecute pentru incidentul care s-a petrecut, se pare, în luna decembria a anului trecut la The Commons of Providence, un azil de bătrâni. Bărbatul pe care femeia îl îngrijea suferă de demenţă.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat o tânără de 28 de ani, din municipiul Iași, bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Poliţiştii ieșeni au oprit pentru control, pe raza comunei Vlădeni, un autoturism condus de o tânără de 27 de ani, din municipiul Iaşi.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iași au depistat, vineri, pe raza municipiului Iași, o tânără de 25 de ani, din comuna Miroslava, care deținea fără drept într-un autoturism materiale pirotehnice.

„Craiul”-scriitor a vrăjit din nou inima unei femei, chiar dacă este la vârsta a treia. Zilele trecute, Constantin Parascan (74 de ani) a devenit soţul Ceciliei Oana Nistor (33 de ani), masterandă la Universitatea de Medicină. Contactat de REPORTER DE IAŞI, Parascan a declarat că este un eveniment discret şi că nu vrea să-şi rănească fosta soţie vorbind despre noua relaţie. În 2008, scriitorul a divorţat de realizatoarea de televiziune Oana Lazăr de la TVR Iaşi, care era cu 20 de ani mai tânără decât el.

„Vorbim cât doriţi despre cărţi şi despre viaţă, dar nu discut faptul că mă căsătoresc, nu vreau să-mi rănesc familia, am o fostă soţie şi copii”, spune scriitorul şi profesorul Constantin Parascan. Cunoscut în cercurile intelectuale, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi considerat cel mai bun cunoscător al vieţii şi operei lui Ion Creangă, septagenarul Constantin Parascan s-a însurat cu o ieşeancă în vârstă de 33 de ani.

Pagina 32 din 42

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31