fbpx
Print this page
Bălăcăreală în direct, la Antena 3, între Șoșoacă și Gâdea: senatoarea AUR a plecat din platou (VIDEO)

Bălăcăreală în direct, la Antena 3, între Șoșoacă și Gâdea: senatoarea AUR a plecat din platou (VIDEO)


Senatoarea AUR Diana Şoşoacă, 45 de ani, a avut un schimb tăios de replici cu Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3, care a avertizat-o că îi oprește microfonul. După o pauză publicitară, moderatorul a anunțat că aceasta a decis să părăsească platoul, relatează Adevărul.

Alături de Diana Şoşoacă, în studio se mai aflau Beatrice Mahler, directorul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, dr. Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș, dr. Adina Alberts, invitatul permanent Mugur Ciuvică și jurnalistul EVZ Mirel Curea.

În timpul discuțiile pe tema pandemiei, senatoarea i-a întrerupt pe ceilalţi invitaţi în mod repetat, notează sursa citată.

Mihai Gâdea: Doamna avocat, cu toată dragostea, întrebările în această emisiune le pun eu.

Diana Şoşoacă (către medicii din platou): Mai sunt cazuri de gripă, că nu se mai vorbeşte?

Mihai Gâdea: Doamna senator!

Diana Şoşoacă: Da.

Mihai Gâdea: Ce mai faceţi?

Diana Şoşoacă: Foarte bine, mulţumesc, mă interesa şi pe mine să pun nişte întrebări, eu nu ştiu unde este gripa.

Mihai Gâdea: Da, eu apreciez prezenţele dumneavoastră de fiecare dată.

Diana Şoşoacă: Dar eu chiar vreau să ştiu.

Mihai Gâdea: Ascultaţi puţin. Să ştiţi o chestie, la o doamnă, e uşor neplăcut, şi nu vă dau lecţii publice, dar mă puneţi în situaţia asta, în momentul în care interveniţi absolut peste oricine care vorbeşte. Este o chestie lipsită de politeţe şi de ştaif.

Diana Şoşoacă: Domnule Gâdea…

Mihai Gâdea: Da, doamna senator.

Diana Şoşoacă: Cred că cea mai mare lipsă de politeţe o aveţi dumneavoastră.

Mihai Gâdea: Ia să vedem, doamna senator, cum? (Vorbesc unul peste celălalt). Dacă dumneavoastră nu respectaţi dialogul, să ştiţi că vă opresc şi microfonul.

Diana Şoşoacă: Nicio problemă, este Antena 3, unde oricum se opreşte microfonul şi, oricum, de-a lungul anului trecut, am avut parte de un abuz psiho-emoţional.

Mihai Gâdea: Se vede că sunteţi abuzată, să ştiţi, se vede, sunteţi abuzată masiv.

Emisiunea a intrat în pauza publicitară. Când a reînceput, Diana Şoşoacă nu mai era prezentă în platou şi realizatorul a confirmat că aceasta a plecat: „Doamna Șoșoacă a plecat din emisiune, dar nu e nicio problemă, vin specialiști mari în studio”.

 

Sursa: Libertatea


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare