fbpx
 
Procurorii ieşeni au primit rezultate alcoolemiei din sânge în cazul avocatul Iulian Gafon, cel care, pe 17 septembrie, a spulberat cu maşina un bărbat care era pe trotuar după care a fugit de la locul accidentului.

 

Rezultatele au ajuns deja la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi au fost ataşate la dosarul de urmărire penală ca probe. Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, prima probă de sânge a relevat o concentraţie alcoolică în sânge de 2,80 la mie, în timp ce a doua valoare a fost de 2,60 la mie. Valorile întăresc ideea conform căreia, de cele mai multe ori, rezultatele alcoolemiei au valori numerice aproximativ duble cu cele relevate de etilotest. În cazul lui Iulian Gafon, rezultatul relevat de aparatul Drager a fost de 1,23 mg/l în aerul pur expirat.

 

Acesta a fost identificat de Poliţie la aproximativ o oră şi jumătate de la momentul producerii accidentului. Este imposibil de calculat, având în vedere că Gafon nu a dat declaraţii în faţa procurorului, dacă alcoolemia în cazul său era în urcare sau în coborâre în momentul în care a făcut accidentul, deşi, cel mai probabil, în momentul impactului aceasta a fost mai mare.

 

Citește și IMAGINI DE COȘMAR! Bărbatul accidentat mortal de avocatul Iulian Gafon n-a avut nicio șansă: a fost spulberat de mașină și aruncat în aer ca o păpușă

 

Alcoolemia este doar una dintre probleme lui Iulian Gafon, aflat acum în arest preventiv după ce şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis că se impune încarcerarea. El mai este cercetat pentru ucidere din culpă, conducere cu permisul suspendat şi părăsirea locului accidentului. De asemenea, mai este acuzat de o infracţiune de conducere sub influenţa alcoolului, după ce, în luna iunie, a fost prins conducând cu o alcoolemie de 2,25 la mie. Atunci i s-a suspendat şi permisul de conducere în vederea anulării. În scurt timp, este de aşteptat ca procurorii ieşeni să finalizeze dosarul în cazul avocatului şi ca acesta să fie trimis în judecată.

 

(Sursa: adevarul.ro)

 


O tânără din Iași, cunoscută pentru viața de lux cu care se mândrește, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști. Adelina Ețcu, în vârstă de 28 de ani, care a făcut deliciul presei mondene, a fost depistată de agenții de la Rutieră beată la volan, deși avea permisul suspendat. În plus, în încercarea de a scăpa de oamenii legii, aceasta s-a legitimat cu identitatea mamei.

 

Mercedes-ul în care se afla tânăra a fost tras pe dreapta în zona Bucium. Adelina le-a dat polițiștilor o identitate falsă, respectiv pe a mamei sale. În urma verificărilor, agenții au constatat că semnalmentele nu corespund cu cele ale persoanei aflate la volan.

 

 

În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool în aerul expirat.

 

(Sursa: Iași TV Life)


Pagina 18 din 18

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31