fbpx
 
Cincisprezece percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţul Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul este de aproximativ 400.000, fiind vizate, firme de pompe funebre, transmite News.ro.

Şapte percheziţii au loc joi dimineaţă în judeţele Ilfov şi Giurgiu, dar şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare a banilor, şase persoane urmând a fi audiate.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare, în această dimineață, 31 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Ialomița, Ilfov, Maramureș și Satu Mare.

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează în această dimineață 10 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

Şase percheziţii sunt efectuate joi dimineaţă în Arad, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, într-un caz de evaziune fiscală în domeniul exploatării resurselor minerale, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 4.000.000 de lei.

„Punerea sub acuzare a lui Trump” (”TrumpIndictment”) este hashtag-ul aflat acum în tendințe pe Twitter, cea mai populară rețea de socializare din Statele Unite.  

Un fost inspector în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), acuzat că a luat mită 276.000 de lei de la un om de afaceri, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au ridicat, în vederea confiscării, parfumuri contrafăcute în valoare de aproximativ 700.000 de lei, în urma a nouă percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

O afacere ilegală cu produse petroliere a fost închisă de polițiști și procurori, care au efectuat joi dimineață mai multe percheziții, în șase județe. Sunt cercetate fapte de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste două milioane de euro.

Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA, privind o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei și în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta.

Pagina 4 din 25

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31