fbpx
 
Poliţiştii din Vaslui au declanşat o anchetă într-un caz de agresiune sexuală, iar cercetările aveau să scoată la iveală detalii incredibile.

Primarul s-a dus la Recuperare pe 30 octombrie, la ora 10.00, și a chemat-o în biroul directoarei Carmen Cumpăt pe șefa de clinică Codrina Ancuța pentru o discuție între patru ochi. Doctorița era în plin examen pentru medici specialiști, dar a ieșit din sală crezând că e ceva important. Obedientă, directoarea Cumpăt i-a lăsat singuri. După o discuție de 10 minute, primarul i-a cerut medicului să-și mute fata din clasa în care învăța la Colegiul Național, din cauza conflictului cu propria lui fiică. Dr. Codrina Ancuța a perceput această discuție ca o tentativă de intimidare, în biroul superiorului ei ierarhic. Mihai Chirica n-a răspuns solicitării REPORTER de a prezenta propria versiune. Fosta sa soție susține, însă, că, în urmă cu o seară, ea însăși a primit un SMS amenințător de la tatăl celeilalte fete. Până la urmă, în această vacanță, familia Ancuța și-a transferat fiica la altă clasă.

Situație extrem de tensionată la un liceu de elită din Iași, implicate fiind fetele unor persoane cu greutate. Episodul de bullying, adică de intimidare și terorizare, s-a petrecut la Colegiul Național între T., fiica primarului Iașului, și A., fata unor cunoscuți medici. „Copilul meu a fost victima violenței fizice și psihologice”, a declarat doctorul Eugen Ancuța.

Profesoara de origine turcă, Bușra Zeynep Șen, reținută în această dimineață de polițiști, în baza unui mandat de extrădare emis de autoritățile regimului Erdogan, este acuzată de terorism, „membră a unei grupări teroriste armate”, au declarat surse judiciare. În cursul după amiezii, procurorul a cerut respingerea solicitării de extrădare.

O româncă de etnie romă riscă 14 ani de închisoare în Spania pentru că și-a vândut fiica minoră pentru 8.000 de euro.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Pitești a fost reținut luni, după ce, timp de două luni, și-ar fi violat fiica de 6 ani. Poliția a aflat de faptă de la mama copilei, plecată o perioadă acasă la ea, în județul Prahova, relatează Mediafax.

Alexandra Dragnea, fiica fostului președinte al PSD, aflată la studii la o facultate din Statele Unite, urmează să fie extrădată în România, după ce întreaga familie a primit interdicție de a intra în SUA.

Clipe de groază pentru o mamă și fiica ei de 3 ani din localitatea ieșeană Hadâmbu. Cele două au fost sechestrate de iubitul femeii, un individ în vârstă de 27 de ani, după ce s-au certat crunt. Mama tinerei a fost cea care a alertat poliția, iar agenții le-au scăpat pe cele două din mâinile bărbatului.

Crimă urmată de sinucidere, într-un sat din judeţul Vaslui. Ameţit de alcool, un bărbat în vârstă de 61 de ani şi-a ucis concubina şi apoi şi-a pus capăt zilelor.

Subiecte făcute de colegii Ioanei Apopi, comisie numită personal de Mihai Chirica. De unde suspans? Fiica mahărului PSD Paul Boișteanu lucra deja în DAPPP, acum doar și-a blindat postul până la pensie. A luat aproape 100 de puncte la proba scrisă, știind perfect subiectele dintre sutele de pagini cu legi. Alți doi candidați abia au trecut de 50 de puncte. „Suntem carne de tun. Aceste simulacre de concursuri trebuie oprite. Venim degeaba. Își bat joc de noi”, spun ceilalți participanți la concurs.

Mai degrabă s-ar descoperi apă pe Marte, decât ca Ioana Apopi, fiica liderului PSD din Consiliul Local, să nu ia interviul la examenul de angajare care a avut loc ieri la Primărie.

Pagina 14 din 22

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31