fbpx
 
Un bărbat de 37 de ani a fost împuşcat, vineri, în zona coapsei, de poliţiştii bucureşteni care l-au surprins în flagrant în timp ce spărgea un apartament, scrie News.ro. Înainte de a fi rănit, bărbatul a folosit un spray lacrimogen împotriva agenţilor şi l-a lovit pe unul dintre ei, în încercarea de a fugi, anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii de frontieră vasluieni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, cu sprijinul tehnic al lucrătorilor din cadrul Serviciului  Operaţiuni Speciale Iaşi – B.T. Vaslui, au identificat şi reţinut doi cetăţeni români care  desfăşurau activităţi în sfera contrabandei cu produse din tutun pe raza judeţului Vaslui şi în Anglia. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.  

 


O reţea de traficanţi de droguri din Braşov a fost destructurată de procurorii DIICOT. Cinci indivizi au fost arestaţi preventiv şi alte patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Ofiţerii i-au prins în flagrant în timp ce vindeau droguri.

La data de 16 noiembrie a.c, poliţiştii ieşeni au prins în flagrant, pe raza comunei Mironeasa, doi bărbaţi de 35 şi 61 de ani, ambii din municipiul Iași, în timp ce ridicau de la o persoană suma de 1000 euro, pe care ar fi înşelat-o prin metoda „Accidentul”.

 

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unuidosar penal, în care persoanele sunt bănuite de comiterea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prin metoda „Accidentul”.

 

Astfel, la data de 16 noiembrie a.c, aceştias-au deplasat pe raza comunei Mironeasa unde s-ar fi recomandat ca fiind consilierii unui avocat şi au ridicat de la un bărbat 1.000 de euro, bani ce ar fi fost necesari pentru ca nepotul  persoanei vătămate, care ar fi produs un accident rutier, să se împace cu victima.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti,s-a stabilit ca bărbaţii sunt bănuiţi şi de  comiterea altor fapte de complicitate la înşelăciune şi complicitate la tentativă la înşelaciune, pe raza localităţilor Covasna, Iaşi, Mironeasa şi Popricani.

 

Asupra bărbaţilor au fost găsiţi 1.000 deeuro, iar în urma unei percheziţii domiciliare au fost ridicaţi în vederea cercetărilor 5.600 de lei şi 2 telefoane mobile.

 

La data de 17 noiembrie a.c, bărbaţii au fostprezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „complicitate la infracţiunea de înşelăciune prin care se urmăreşte un folos material injust”.


Angajaţii unei firme din Tomeşti sunt suspectaţi că au furat 40 de tone de carne de pui şi curcan. Trei dintre ei au fost prinşi în flagrant sâmbătă dimineaţa, când transportau peste o tonă de carne cu maşina de la serviciu. Carnea fusese furată de la Firma Tom Food din Tomeşti, unde lucrau aceştia. În total, opt persoane au calitatea de suspect în această cauză.

 

„La data de 29 octombrie, la ora 6.35, pe raza localităţii Tomeşti, poliţiştii au depistat în flagrant delict trei persoane care circulau cu o autoutilitară în care au fost găsite 124 cutii din carton în care erau ambalate pulpe de pui refrigerate, cu greutatea de 1.318 kilograme. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele 124 de cutii ar fi fost sustrase dintr-o societate comercială aflată pe raza localităţii Tomeşti, unde persoanele sunt angajate. Autovehiculul a fost ridicat şi indisponibilizat pentru cercetări, iar cantitatea de 1.318 kilograme de pulpe de pui a fost restituită societăţii comerciale. De asemenea, în urma probato­riului administrat, au fost aduse la cercetări alte cinci persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi, citată de „Ziarul de Iași”.

 

Dintre cei opt angajaţi suspectaţi de furt, patru persoane cu vârste între 36 şi 49 de ani au fost reţinute pentru 24 de ore, apoi au fost prezentate Parchetului, care a decis arestarea acestora pentru 30 de zile.

 

Potrivit poliţiştilor, între lunile decembrie 2015 şi octombrie 2016, din firmă au dispărut 40 de tone de carne de pui şi curcan, în valoare de 300.000 de lei. Poliţiştii de la Serviciul de In­vestigare a Fraudelor au precizat că, în acest caz, cercetările sunt continuate.


Un medic din Mureș a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 800 de euro de la un pacient. Bărbatul era victima unui accident rutier și trebuia operat.

 

Familiei pacientului i s-a spus că trebuie să plătească 1000 de euro. Medicul a cerut această sumă pe care urma să o împartă cu mecicii rezidenți și cu anestezistul.

 

După ce familia le-a spus că nu au de unde să facă rost de această sumă, medicul le-a spus să își vândă casa și să facă rost.

 

Familia pacientului a anunțat poliția, care a organizat un flagrant pentru această dimineață, în urma căruia medicul a fost reținut.

 

(Sursa: digi24.ro)


Pagina 42 din 42

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31