fbpx
 
La puţin timp după asasinarea ambasadorului rus în Turcia, Andrei Karlov, un alt diplomat a fost găsit mort.

 

Petr Polshikov, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din Moscova, prezentând o rană la cap, provocată de focuri de armă, relatează Mirror.

 


Un bărbat de 37 de ani a fost împuşcat, vineri, în zona coapsei, de poliţiştii bucureşteni care l-au surprins în flagrant în timp ce spărgea un apartament, scrie News.ro. Înainte de a fi rănit, bărbatul a folosit un spray lacrimogen împotriva agenţilor şi l-a lovit pe unul dintre ei, în încercarea de a fugi, anunţă Poliţia Capitalei.

Avocatul Veronel Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Vâlcea, cunoscut ca apărător al lui Dan Șova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost transportat, sâmbătă după-amiaza, cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce a fost împuşcat în umăr la vânătoare, transmite Mediafax.

 


Incident şocant petrecut la prima oră a dimineţii în Galaţi. Un echipaj SMURD a ajuns la o locuinţă din zona centrală a oraşului unde a fost găsit un tânăr de 26 de ani, împuşcat în gură.

 


Condamnat la închisoare pentru că a împușcat un hoț care voia să fure porumb. Este cazul uluitor al unui bărbat din județul Caraș-Severin, care își va petrece următorii patru ani după gratii pentru ucidere din culpă. Mai mult, anchetatorii, citați de radioresita.ro, au stabilit că inculpatul a folosit arma de vânătoare, fără drept.

 

Incidentul șocant s-a petrecut în urmă cu doi ani în localitatea Valea Pogoniciului, județul Caraș Severin. Bărbatul păzea pe atunci un teren agricol, iar, la un moment dat, l-a văzut pe un individ care furase mai mulți știuleți de porumb. Atunci, a pus mâna pe o armă de vânătoare și a tras.

 

L-a ucis pe loc pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din localitatea Bărbosu. Pe corpul victimei au fost identificate nu mai puțin de șase orificii provocate de gloanțe, în zona umărului stâng și a gâtului. Polițiștii susțin că agresorul a folosit o armă de vânătoare cu un cartuș artizanal pentru care nu avea autorizație legală de vânătoare.

 

Pentru fapta sa, paznicul a fost condamnat la închisoare.

„Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Ramna, pe numele căruia Judecătoria Reșița a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, este condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală a Curții de Apel Timișoara”, se arată în decizia instanței.

 

Bărbatul a fost transportat de polițiști la Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Un magistrat din Mexic care a judecat procesele în care au fost implicați liderii unor carteluri, inclusiv El Chapo, a fost asasinat. Bărbatul a fost împușcat mortal, într-un oraș aflat în apropiere de capitala Ciudat de Mexico.

 

Vicente Antonio Bermudez Zacarias alerga în momentul în care a avut loc atacul. Un bărbat s-a apropiat de el și l-a împușcat în cap. Întreaga scenă a fost suprinsă de camerele de supraveghere din zonă.

 

Magistratul s-a ocupat de mai multe cazuri controversate din Mexic, în care au fost judecați liderii cartelurilor de droguri. Printre aceștia se numără liderului cartelului Sinaloa Joaquin „El Chapo” Guzmez, dar și Miguel Trevino, fostul lider al cartelului Zetas.

 

 

Judecătorul în vârstă de 37 de ani a suspendat extrădarea luI El Chapo în Statele Unite, unde este acuzat de trafic de droguri, în timp ce a aprobat extrădarea lui Abigail Gonzalez Valencia, liderul unui alt cartel, cunoscut sub numele de  „Los Cuinis”.

 

Valencia nu era atât de cunoscut înainte să fie capturat, moment în care autoritățile au realizat că acesta avea un rol mult mai important decât se știa. El ar fi oferit trei milioane de dolari mită ca să nu îi apară chipul la televizor, însă oferta a fost refuzată.

 

Asasinarea judecătorului l-a determinat pe președintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, să susțină o conferință de presă, în cadrul căreia a anunțat că o anchetă va fi deschisă de procurorul general.

 

(Sursa: libertatea.ro)


„Trage, e stare de necesitate! Trage”, este îndemnul primit de vânător de la șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, Tiberiu Ivancea, aflat în permanentă legătură cu reprezentanți ai Ministerului de interne și cu prefectul Sibiului, Cristian Roman, descrie filmul evenimentelor de la Sibiu în scandalul ursului ucis, scrie Turnul Sfatului.

 

„Faptul că ursul a fost împuşcat mi-a fost adus la cunoştinţă telefonic, în timp ce mă deplasam spre locul unde a fost localizat animalul. Înţeleg valul de compasiune şi de revoltă care s-a creat în mediul public şi, având în vedere că în prezent este un vid legislativ, voi face toate demersurile pentru ca pe viitor să existe la nivelul judeţului Sibiu o procedură clară de acţiune pentru astfel de situaţii”, a precizat Prefectul Sibiului, Cristian Roman conform Ora de Sibiu.

 

Informațiile culese de presa locală arată că vânătorii solicitați să intervină au avut – inițial – rolul de a asigura paza celor care aveau arme cu tranchilizant. Acest rol, însă, avea să se schimbe pe parcursul operațiunii.

 

 

Imaginile camerelor de supraveghere arată cum au acționat autoritățile în ultimele secunde, înainte ca ursul care a ajuns în Sibiu să fie împușcat.Din imagini se vede cum ursul a intrat în curte în fugă, fiind urmărit de mașini de poliție. Timp de aproximativ 30 de secunde, ursul s-a plimbat prin curtea în care și-a găsit sfârșitul, intrând în două din magaziile aflate în respectiva curte și oprindu-se și dreptul câtorva ferestre ale unor hale în care se aflau muncitori. În tot acest timp, la intrarea în curte au venit câțiva polițiști. După cele 30 de secunde, gangul prin care se face accesul în curte este blocat de o mașină de poliție, iar în curte intră angajați ai trupelor speciale, polițiști și vânătorul solicitat să intervină. La intrarea acestora în curte, ursul se îndreaptă spre zidul cel mai depărtat, din spate, se cațără pe o jardinieră în care era plantată o tuia și încearcă să sară gardul. La nici 20 de secunde de la intrarea în curte a trupelor speciale și a vânătorului, ursul este împușcat.

 

Alături de echipele care au intrat în curte nu era niciunul din cei doi medici veterinari ai Grădinii Zoologice, solicitați să intervină cu arme cu tranchilizant. Unul din cei doi medici este Liviu Todescu, cel care – anul trecut – a mai împușcat cu tranchilizant un pui de urs, ajuns în pivnița unui sibian.

„Am fost două echipe, noi ne-am despărțit. Iar eu, de această dată, nu am tras cu arma, ca să vă spun sincer”, spune Liviu Todescu, pentru Turnul Sfatului. Potrivit lui, timpul estimat ca fiind necesar pentru ca un urs de această talie să devină inofensiv după împușcarea cu tranchilizant ar fi cuprins între cinci și zece minute. ”Dar depinde, nu e o perioadă fixă. Dar de la cinci minute în sus. Ursul era clar agitat. Era un animal sălbatic și vă dați seama că orice animal sălbatic încolțit reacționează. Acum, nu pot să vă zic cum ar fi reacționat exact, dar se putea ajunge și la situații în care să atace oameni”, mai spune Todescu.

Cel de-al doilea medic veterinar care a participat la acțiune ar fi tras (informația nu este confirmată de el) două săgeți cu tranchilizant înspre urs, cu aproximativ jumătate de oră înainte de împușcare. La intrarea în curtea unde a fost încolțit ursul, medicul veterinar nu a mai fost solicitat să intre.

 

(Sursa: flux24.ro)


Un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Darabani a fost împuşcat, marți, în gamba de la piciorul stâng de propriul coleg. Agentul cu o vechime de 10 ani în Poliţia de Frontieră a fost transportat de urgenţă cu o ambulanţă la Spitalul din Dorohoi. „Starea agentului este stabilă „, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

 

Incidentul a avut loc în timpul serviciului, în timp ce agenţii patrulau în zona de frontieră de lângă Darabani. Cel care şi-a împuşcat colegul, susţine că a fost vorba de un accident, pistolul acestuia, un Carpaţi, s-ar fi armat involuntar.

 

La o mişcare greşită, arma s-ar fi descărcat involuntar direct în piciorul colegului, aflat la mică distanţă. Abia la câteva secunde, agentul rănit şi-a dat seama că sângerează şi că acuză dureri în zona piciorului.

 

Incidentul a ridicat însă semne de întrebare, iar ca în orice situaţie de acest fel, şefii de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au comandat demararea unei anchete interne la Botoşani. Mai mult decât cazul a fost preluat de procuratură, fiind investigat de magistraţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, anunţă Minodora Răcnea.

 

Suspiciunile au fost ridicate de circumstanţele în care a avut loc accidentul se precizează în publicaţia Monitorul de Botoşani. Mai precis, poliţistul ar fi trebuit să ţină arma în toc, iar pentru o tragere ar fi fost nevoie de cel puţin patru manevre. Mai precis este vorba despre scoaterea armei din toc, deblocarea piedicii, armarea şi executarea focului. Ultima s-ar fi putut produce accidental, mai puţin probabil celelalte manevre, susţine aceeaşi publicaţie. De altfel pistolul a fost ridicat pentru expertizare.

 

(Sursa: adevarul.ro)


La sfârşitul săptămânii trecute, un tânăr de 19 ani, domiciliat în judeţul Suceava, a fost împuşcat în regiunea Cernăuţi chiar de poliţiştii ucraineni, după ce ar fi fost prins la furat. Acest eveniment este învăluit de mister, deoarece nu au fost oferite prea multe informaţii. Cert este că suceveanul Gavril Gabor a ajuns în stare gravă la o clinică din Cluj-Napoca, fiind transportat cu un elicopter SMURD chiar din Vama Siret.

 

Autorităţile locale din judeţul Suceava nu au putut să ofere prea multe detalii cu privire la acest incident, preferând să aleagă să nu dea nici un fel de informaţii despre modul cum Gavril Gabor a fost împuşcat în cap.

„Decizia privind transportul tânărului din Ucraina în România şi mai departe spre un spital din Ardeal a fost luată la nivelul conducerii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI”, a precizat generalul de brigadă Ioan Burlui, şeful ISU Suceava pentru „Adevărul”. Acesta a mai spus că, din pricina faptului că solicitarea a venit de la structurile superioare ale Ministerului Afacerilor Interne, nu s-a pus problema analizării circumstanţelor în care s-a făcut preluarea.

 

Nici cei de la Poliţia de Frontieră Suceava nu au putut oferi detalii despre modul în care Gavril Gabor a fost împuşcat în cap şi transferat din Ucraina la o clinică din Cluj Napoca. „Cum incidentul s-a produs pe teritoriul statului vecin, nu vă putem ajuta cu informaţii legate despre acest eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul şef Ilie Poroch Seriţan.

 

Gavril Gabor, un sucevean în vârstă de 19 ani, a ajuns în stare gravă la o clinică din Cluj-Napoca, după ce a fost împuşcat în cap, la Cernăuţi. Incidentul s-a petrecut la data de 30 septembrie 2016, după ora 20.00. Tânărul a fost adus de o ambulanţă până în Vama Siret, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD Suceava. Acesta a fost dus în Siret şi de acolo luat de un elicopter SMURD, care l-a transportat de urgenţă la Cluj-Napoca cu grave leziuni cranio - cerebrale.

 

La momentul când a fost preluat de medicii români, tânărul avea glontele în cap. El a fost operat de urgenţă, însă starea lui nu era una stabilă. Din primele informaţii, se pare că suceveanul ar fi fost împuşcat în cap chiar de poliţişti, după ce ar fi fost prins la furat împreună cu un alt individ.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Seria morţilor misterioase în rândurile înalţilor funcţionari ruşi continuă la Moscova, unde vineri a fost descoperit împuşcat în cap directorul companiei "President-service", Dmitri Kriukov, care se ocupa de problemele administrative şi economice ale Kremlinului, la sediul firmei sale situate în centrul capitalei ruse.

 

Conform primelor informaţii, „intendentul" Kremlinului a murit în urma unei plăgi provocate de un glonţ tras în cap, a relatat anterior TASS.

 

Trupul neînsufleţit al lui Dmitri Kriukov, în vârstă de 45 de ani, a fost descoperit în biroul său de pe strada Arbat 54/2.

 

Principala ipoteză a poliţiei care anchetează cazul este sinuciderea. Lângă trupul neînsufleţit a fost descoperită arma sa personală, un pistol Makarov, dar şi o scrisoare de adio în care a cerut ca nimeni să nu fie învinuit de moartea sa. Poliţia încearcă în prezent să afle toate circumstanţele incidentului.

 

Compania "President-service" este responsabilă cu deservirea înalţilor funcţionari ai statului, printre care şi preşedintele Vladimir Putin, precum şi a Administraţiei prezidenţiale şi a celor două camere ale Parlamentului rus - Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, Curtea Supremă etc.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Pagina 21 din 21

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31